Viața Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași, cunoscută de cei apropiați drept „Mama Blondina”, se înscrie cu putere în galeria marilor mărturisitori ai credinței creștine din secolul al XX-lea, un veac marcat de ateism militant, prigoană, deportări și suferință. Deși nu a avut un sfârșit mucenicesc propriu-zis, întreaga sa existență a fost o jertfă continuă adusă lui Hristos, prin smerenie, răbdare și suferință asumată, devenind astfel o martiră a conștiinței și o pildă vie de bunătate, credință și dăruire.
Numele său, inspirat de Sfânta Muceniță Blandina, prăznuită la 25 iulie, a devenit profetic, întrucât viața sa avea să fie o necontenită mărturisire a lui Hristos. S-a născut la 24 februarie 1906, în satul Grusenți din Basarabia, într-o familie profund credincioasă, fiind fiica preotului Zaharia Popovici și a preotesei Serafima. Mai avea trei frați: două surori și un frate. Din copilărie, Blandina a fost crescută în duhul Bisericii. De la vârsta de șase ani mergea cu regularitate la slujbe, citea, cânta în strană, cunoștea rânduiala Utreniei și știa pe de rost Sfânta Liturghie. Această formare duhovnicească timpurie avea să-i devină temelie de nezdruncinat în toate încercările care aveau să urmeze.
După școala generală și absolvirea gimnaziului, a devenit profesoară pentru clasele I–VII. În anul 1926 s-a căsătorit cu inginerul Gheorghe Gobjilă, iar Dumnezeu le-a dăruit un fiu, Vladislav, numit cu drag Slavcic. Viața lor de familie, liniștită și plină de nădejde, a fost însă curmată brutal de tragicele evenimente istorice din anul 1941, când Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța au fost ocupate de Uniunea Sovietică.
La 27 iunie, când autoritățile sovietice au cerut „retrocedarea” Basarabiei, Blandina se afla împreună cu fiul său, în vârstă de 13 ani, la fratele soțului, la o distanță de 25 km de casă. A ajuns pe jos abia a doua zi, iar familia nu a mai reușit să se refugieze în România, așa cum făcuseră surorile și fratele ei. Curând a început calvarul: mai întâi a fost arestat soțul, apoi a fost închisă și ea. Singurul care a scăpat a fost fiul lor, ascuns la o rudă.
Blondina a fost învinuită pentru cuvintele sale simple și curate: „Vrem să plecăm în România, căci acolo este patria noastră. România ne-a crescut, ne-a învățat, ei trebuie să-i slujim.” Din această pricină a fost etichetată drept „dușman al poporului” și deportată în Siberia, fără să știe că, într-o celulă alăturată, se afla chiar soțul ei.
În închisorile și lagărele siberiene, Mama Blondina a cunoscut iadul pe pământ: foametea, frigul, munca silnică, boala și moartea. Când a fost arestată avea 36 de ani și cântărea 96 de kilograme; la eliberare, ajunsese la doar 45 de kilograme și arăta ca o bătrână de 70 de ani. În lagăr a muncit la câmp, la fermă și în cele mai grele locuri. Printre deținute se aflau și 200 de călugărițe, condamnate pentru credință, între care și o contesă, acuzată doar pentru faptul că mergea la biserică. Aceste femei evlavioase au sprijinit-o și au întărit-o sufletește, mai ales atunci când a aflat că soțul ei murise de foame.
Rugăciunea neîncetată a fost izvorul supraviețuirii sale. În timp ce sute de oameni mureau în închisoare, Blandina a fost păstrată în viață de pronia divină. După eliberare, a rămas sub domiciliu forțat. Mama sa a venit să-i fie aproape, deoarece între timp tatăl său, preotul Zaharia, trecuse la Domnul. La 21 februarie 1955, Blandina a rămas și fără mamă, fiind nevoită să o înmormânteze fără preot. Curând însă Dumnezeu i-a trimis o mare mângâiere: a primit o scrisoare și o fotografie de la fiul său, refugiat în România, care devenise inginer și lucra la un minister din București.
La vârsta de 50 de ani, Blondina a fost pusă în libertate, primind un document oficial prin care i se permitea să plece oriunde dorea. Mai întâi s-a întors în Basarabia și a intrat într-o biserică, unde, plângând în hohote, a mulțumit lui Dumnezeu că a ajuns să calce din nou pe pământul strămoșesc. Neputând rămâne la Chișinău, din cauza stigmatului de „dușman al poporului”, s-a retras într-un sat de pe malul Prutului, Chisla, în regiunea Cernăuți.
În anul 1957 a primit pașaport pentru a veni în România, la fiul său. Însă nici aici Golgota sa nu s-a încheiat. Nora sa, ateistă convinsă, nu-i permitea să meargă la biserică. Într-o zi, fiul i-a spus: „Alege ori pe Dumnezeu, ori pe noi. Îți dăm un termen de trei zile.” Răspunsul Mamei Blondina a fost unul de o limpezime evanghelică desăvârșită: „Voi să nu-mi dați trei zile ca să-L aleg pe Dumnezeu. Eu pe Dumnezeu Îl am întotdeauna.” Alungată din casă și rămasă fără adăpost, s-a hotărât să plece la Iași.
La Iași, viața ei s-a transformat într-o slujire necontenită. Părintele Mircea Stoleriu de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Galata mărturisește că Mama Blondina venea zilnic, dis-de-dimineață, la Catedrala Mitropolitană, unde rămânea la toate slujbele, rugându-se lângă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Neavând unde să locuiască, a fost primită în casa familiei Stoleriu, unde a trăit în deplină smerenie. Scria acatiste, se ocupa de organizarea hramurilor bisericilor din Iași și îi ajuta cu dragoste pe cei aflați în nevoi.
Odată, întâlnindu-se cu foști cunoscuți din tinerețe, membri ai înaltei societăți, a fost judecată pentru că făcea curățenie în curtea Catedralei. Răspunsul ei a rămas memorabil: „Mie nu îmi este rușine să spăl picioarele Mântuitorului Hristos”, exprimând întreaga ei teologie a smereniei și a slujirii jertfelnice.
Spre sfârșitul vieții, Mama Blondina s-a îmbolnăvit grav și a fost operată, însă fiul său nu a vizitat-o niciodată. Caietele cu însemnările din anii exilului le-a încredințat unei prietene, cerându-i să le păstreze și să le publice atunci când va fi posibil. Aceste mărturii prețioase au văzut lumina tiparului la peste 30 de ani de la mutarea ei la Domnul.
Sfânta Mărturisitoare Blandina a trecut la cele veșnice la 24 mai 1971. La înmormântarea sa au participat numeroși credincioși, preoți, monahi și monahii. Arhimandritul Veniamin, duhovnic la Sfânta Mitropolie din Iași, a compus o poezie în 24 de strofe despre viața sa, citită la mormânt, unde au slujit paisprezece preoți, călugări și călugărițe. Mormântul său din Cimitirul „Eternitatea” din Iași a devenit loc de pelerinaj.
Viața sa, trăită sub semnul crucii, rămâne o puternică mărturie despre sensul mântuitor al suferinței și despre puterea credinței de a birui orice prigoană. Canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2025, cu titulatura Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași, ea este astăzi un far luminos pentru creștinii contemporani, chemați să redescopere curajul mărturisirii, smerenia slujirii și taina jertfei trăite din iubire pentru Hristos.
Dr.Teolog Stelian Gomboș
