VIDEO Foștii președinți Barack Obama și Bill Clinton cheamă americanii la proteste masive împotriva administrației Trump: Minciuni revoltătoare!

0
24

Foştii preşedinţi Bill Clinton şi Barack Obama au îndemnat americanii să-şi apere valorile, după ce încă un cetăţen a fost ucis de poliţia federală în Minneapolis, fapt pe care Donald Trump îl atribuie „haosului” creat de democraţi, relatează AFP.

Alex Pretti, un asistent medical american în vârstă de 37 de ani, angajat în secţia de reanimare a unui spital pentru veterani, a fost împuşcat mortal sâmbătă în timpul unei manifestaţii împotriva operaţiunilor poliţiei de imigrare (ICE).

Moartea sa agravează o situaţie deja extrem de tensionată de la moartea lui Renee Good, o americancă împuşcată mortal la 7 ianuariu de un agent ICE în Minneapolis.

Foștii președinți cheamă oamenii la proteste

„Este de datoria tuturor celor care cred în promisiunea democraţiei americane să se ridice şi să-şi exprime opinia”, a declarat duminică fostul lider democrat Bill Clinton, considerând că administraţia Trump „a minţit” în legătură cu aceste două decese.

Barack Obama, şi el fost preşedinte democrat, a făcut apel la o „reacţie” din partea cetăţenilor, în contextul în care valorile fundamentale sunt „atacate”.

Donald Trump a atribuit aceste două decese aleşilor democraţi din oraş şi din stat, care se opun acţiunilor sale.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments