„Europa este principalul obstacol în calea păcii în Ucraina”, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în total acord cu Donald Trump

0
9

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acordat un amplu interviu agenției TASS, în care a trasat bilanțul anului 2025 în politica externă rusă.

Diplomatul a criticat dur Uniunea Europeană, acuzând-o că a devenit „principalul obstacol în calea păcii” în Ucraina, după schimbarea administrației la Washington. „Europa și UE nu ascund că se pregătesc pentru un război cu Rusia”, a declarat Lavrov, subliniind că regimul de la Kiev nu arată nicio disponibilitate pentru negocieri constructive.

Lavrov a adresat un mesaj direct politicienilor europeni: „Nu trebuie să vă temeți că Rusia va ataca pe cineva. Însă, dacă cineva îndrăznește să atace Rusia, răspunsul va fi devastator”. El a reamintit că președintele Putin a repetat acest avertisment de mai multe ori, subliniind că Moscova nu are intenții agresive, dar va apăra ferm teritoriul său.

În privința Ucrainei, Lavrov a apreciat eforturile administrației Trump pentru un acord de pace durabil și a confirmat că Rusia este gata să continue discuțiile cu negociatorii americani. Totodată, a avertizat că orice contingent militar european trimis în Ucraina ar deveni „țintă legitimă” pentru forțele ruse. El a acuzat Occidentul că ignoră scandalurile de corupție din Kiev, continuând să folosească Ucraina drept „berbec” împotriva Rusiei.

Interviul a atins și alte subiecte fierbinți: Lavrov a salutat actualizarea Strategiei Naționale de Securitate a SUA, care pune sub semnul întrebării extinderea NATO, și a reiterat sprijinul Rusiei pentru crearea unui stat palestinian viabil. Referitor la Taiwan, a reafirmat că insula este parte integrantă a Chinei, iar Rusia va susține Beijingul în apărarea unității teritoriale.

Declarațiile vin în contextul întâlnirii programate azi între Donald Trump și Volodimir Zelenski la Mar-a-Lago, care ar putea influența negocierile de pace.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments