Derivația Prut–Bârlad a intrat în patrimoniul județului Iași

0
9

Astazi a fost semnat protocolul de primire a obiectivului „Lucrări de regularizare cursuri de apă – Derivație Prut–Bârlad”, prin care acesta a fost transferat din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Prut–Bârlad în domeniul public al Județului Iași.

Transferul marchează un pas strategic în direcția dezvoltării și modernizării infrastructurii de alimentare cu apă la nivel județean și regional. Derivația Prut–Bârlad a fost realizată între localitățile Oprișeni și Poieni, având ca scop preluarea unui debit de până la 3 metri cubi pe secundă din râul Prut și transferul acestuia, prin pompare, în bazinul hidrografic Bârlad.

Apa este transportată până în cursul de apă Vasluieț, de unde curge gravitațional spre acumularea Solești, pe o distanță de aproximativ 30 de kilometri, asigurând, la momentul proiectării, alimentarea cu apă a municipiului Vaslui și suplimentarea resurselor de apă ale bazinului Bârlad.

Derivația Prut–Bârlad are o valoare de inventar de peste 19 milioane de lei și este formată din șapte mijloace fixe, incluzând conducte, stații de pompare, instalații electrice și terenurile aferente. Deși obiectivul a fost dat în folosință în anul 1998, acesta nu a funcționat la parametrii estimați, fiind în prezent dezafectat.

Autoritățile județene urmăresc integrarea acestui obiectiv pentru extinderea și optimizarea a sistemului public de alimentare cu apă, cu scopul creșterii siguranței și diversificării surselor de apă potabilă.

Derivația Prut–Bârlad urmează să fie predată operatorului regional ApaVital, conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă. Compania ieseana va avea responsabilitatea administrării, întreținerii și exploatării obiectivului, în condiții de legalitate și eficiență economică, după realizarea etapelor necesare de modernizare.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments