Anul acesta, tramvaiul special decorat cu zeci de animăluțe pictate marchează un an de când circulă prin oraș, devenind un simbol al grijii și empatiei față de animale. Proiectul realizat împreună cu Asociația Tramclub Iași a transformat un simplu mijloc de transport într-un mesaj vizual puternic: animalele depind de noi. Campania ajunge acum la cea de-a 5-a ediție aniversară, cu speranța organizatorilor că va fi cea mai reușită de până acum. Scopul este strângerea de hrană și materiale pentru cei 1.500 de câini din adăpostul public, care iarna au nevoie de sprijin suplimentar. Ieșenii sunt invitați să participe sâmbătă în rond Târgu Cucu, între orele 10:00 și 11:30, unde voluntarii vor veni împreună cu câțiva dintre cățeii orfani ai adăpostului.
Simona Muntescu, Voluntar Padoc Tomeşti Iaşi:
„În 6 decembrie aniversăm un an de când tramvaiul responsabilității este pe șinele din oraș și noi trebuie să tăiem moțul, așa se face la un an. Facem aniversare, să rugăm oamenii să vină și vreau din tot sufletul, și prin intermediul dvs., să îi anunțăm că avem mare nevoie de oameni. Cățeii au mare nevoie de prezența lor, de darurile lor. Este iarnă, frig, cățeii mănâncă mai mult, au nevoi mai multe și de aceea noi trebuie să suplimentăm ceea ce primesc în adăpostul municipal, respectiv de la primărie. Trebuie să ajutăm.”
Voluntara subliniază că fiecare donație poate face diferența pentru animalele din adăpost. Ea spune că iarna necesită sprijin suplimentar pentru hrană și îngrijire.
Simona Muntescu, Voluntar Padoc Tomeşti Iaşi:
„Îi invităm pe 6 decembrie, sâmbătă de Sfântul Nicolae, să pună o ghetuță imaginară în care să pună ceva și pentru căței. O conservă, un sac de mâncare, o păturică, ce pot dânșii să pună și să aducă.”
Organizatorii spun că, dincolo de campanie, mesajul rămâne același: responsabilitatea față de animale nu se termină niciodată.





















































