Coaliţia este zguduită de un nou scandal. Social-democraţii cer demisia ministrului apărării, acuzat că şi-ar fi falsificat CV-ul pentru a putea face parte din consiliile de administraţie ale unor societăţi controlate de stat. Ionuţ Moşteanu susţine că este o simplă greşeală de redactare, iar în momentul numirii ar fi îndeplinit toate condiţiile legale.
Reporter: Câte facultăți ați început și nu le-ați terminat?
Ionuț Moșteanu: Două. Una am terminat-o, una n-am terminat. Am spus-o de nenumărate ori.
În 2015, atunci când a devenit consilier la Ministerul Transporturilor și membru în conducerea TAROM, Ionuț Moșteanu și-a trecut în CV studii în Management, la Universitatea Athenaeum din Capitală. Legea cerea, la acea vreme, obligatoriu studii superioare finalizate cu diplomă de licență pentru a ocupa aceste funcții. Reprezentanții instituției private de învățământ susțin că ministrul Apărării nu le-a fost niciodată student. În replică, Ionuț Moșteanu spune că a fost vorba despre o simplă eroare de redactare.
„Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze”, a scris ministrul Apărării.
„Am văzut că este vorba despre o eroare materială din ce a spus. În loc să treacă Biotera, a trecut altă facultate” a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Moşteanu a publicat diploma obţinută în 2015
Moșteanu a publicat, joi, diploma de inginer obținută în 2015 la Universitatea Bioterra din Capitală.
Actualul vicepremier a absolvit cursurile Facultății de Management Agroturistic în 1999, dar și-a dat examenul de licență 16 ani mai târziu, cu doar câteva luni înainte să devină consilierul lui Dan Costescu, ministru al Transporturilor în Guvernul condus de Dacian Cioloș.
Șeful Apărării spune că a fost în legalitate la angajare, în urmă cu 10 ani, pentru că a prezentat o adeverință că este absolvent de studii superioare.
Răspunsul rectorului Universităţii Bioterra
„Perioada 1999 a definitivat studiile, iar examenul de licență l-a susținut în anul 2015 […] Sesiunea din septembrie 2015. […] Toate documentele sunt în secretariatul facultății. […] El a greșit când și-a completat CV-ul, o fi fost emoționat, nu și-a mai amintit, în fine. […] Poate a avut pistolul la tâmplă, o armă la spate, a preconizat că va fi ministrul Apărării, am glumit, vă dați seama” a explicat rectorul Bioterra, Floarea Nicolae.
La începutul anilor ’90, Ionuț Moșteanu era student la Universitatea Politehnică din Capitală, Facultatea de Automatică și Calculatoare. Acolo a promovat primii doi ani, apoi a rămas repetent, și-a întrerupt studiile, iar în final a fost exmatriculat.
„La momentul respectiv am început o facultate, am început să muncesc […] Am mai început o facultate, am muncit în continuare, am fost student mai multă vreme” a spus ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu.
„Dl Moșteanu, în primul rând, a putut să își pună diploma. […] A dat toate detaliile și toate informațiile. Mai important decât orice este ce s-a făcut la Ministerul Apărării” a spus ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
În perioada 2018-2020, Ionuț Moșteanu a urmat și un masterat în Politică și Economie, la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Nu a susținut însă lucrarea de disertație.
Ce spune Universitatea Athenaeum din Bucureşti
„Referitor la solicitarea dumneavoastră în legătură cu studiile domnului ministru Moșteanu Liviu–Ionuț, vă comunicăm următoarele:
- Dl Moșteanu Liviu-Ionuț, în prezent Ministru al Apărării Naționale, nu este absolvent al Universității Athenaeum din București – specializarea Management.
- Dl Moșteanu Liviu-Ionuț, în prezent Ministru al Apărării Naționale, nu a fost niciodată student al Universității Athenaeum din București.
- Specializarea Management a fost autorizată provizoriu în cadrul Universității Athenaeum din București abia în anul 2020, în intervalul 1996-2000 programul de studii respectiv nefuncționând în cadrul universității noastre” a comunicat Universitatea Athenaeum.”
„Nu mi-a dat nimeni vreun loc călduț și nu am datorii politice. (…) Am intrat pe locul 45 la Automatică în 1992. În anul II m-am apucat de muncă pentru a mă întreține, nu am mai terminat. M-am apucat de o nouă facultate (n.r. Univ. Bioterra), dar nu a fost atunci o prioritate pentru mine să dau licența. Nu mi-a trebuit niciodată diploma în joburile private și în antreprenoriat”, a scris ministrul Apărării pe Facebook.





















































