Depozitate la Cobasna și produse în Iran? Versiuni privind armele din camionul oprit la Albița

0
13

Noi detalii în dosarul contrabandei cu armament și muniții. Peste noapte, oamenii legii au mai reținut un suspect, pe lângă cei doi încătușați ieri. Doi sunt originari din stânga Nistrului, iar al treilea este un broker vamal, anunță PCCOCS, care precizează că armamentul descoperit la vama Albița fusese încărcat în camion la Chișinău. În același timp, Ministerul Apărării susține că a verificat toate depozitele de armament și muniții și nu a depistat lipsuri. Între timp, experții militari formulează ipoteze diferite privind proveniența încărcăturii. 

Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale anunță că, ieri seara și pe parcursul nopții trecute, au fost reținute pentru 72 de ore trei persoane implicate în acest caz. Este vorba despre șeful companiei de transport, șeful firmei care a comandat cursa și un broker vamal, toți aflați în prezent în Chișinău. În același timp, peste Prut a fost reținut și șoferul camionului, un bărbat de 37 de ani, pentru care procurorii solicită arestarea preventivă pentru 30 de zile. Autoritățile moldovenești au stabilit că armamentul a fost încărcat în camion la Chișinău, însă nu oferă deocamdată detalii suplimentare. Între timp, DIICOT și Poliția Română au publicat astăzi imagini din momentul reținerii camionului și al ridicării armamentului, care surprind operațiunea desfășurată la frontieră.

Potrivit autorităților române, în camion au fost găsite, în total, 18 rachete antitanc portabil, 8 lansatoare de grenade anti-tanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană și piese ale unei drone.

Armamentul era ambalat în folii metalice sau textile și ascuns în cutii de lemn, astfel încât încărcătura să treacă neobservată. Autoritățile române anunță că șoferul făcea parte dintr-un grup infracțional organizat transfrontalier, specializat în contrabandă cu arme și muniții către Israel. Pentru a evita depistarea la control, în documentele care însoțeau transportul era indicat că în camion se aflau doar deșeuri metalice.

Președintele Comisiei Securitate a Parlamentului, Lilian Carp susține că două dintre cele trei persoane reținute la Chișinău sunt născute în regiunea transnistreană.

„Persoanele nu prea colaborează cu ancheta, dar sunt reținute”. ”Comandatarul se află în Israel, la moment”, a menționat președintele Comisiei Securitate a Parlamentului, Lilian Carp.

Lilian Carp a declarat că toate datele analizate până acum indică faptul că armamentul este de tip sovietic. La rândul său, fostul ministru de Interne din perioada 1990–1992, generalul Ion Costaș, consideră că cel mai probabil încărcătura provine din regiunea transnistreană, din depozitele de la Cobasna.

„Direct de la depozitele Armatei a 14-a care sunt aici la Cobasna. Șmecherilor din Transnistria care conduc această structură, Moscova le-a dat acordul să le vândă și ei le vând fac bani, nu au bani. E varianta asta pe care vă o spun eu din experiența și practica pe care o am eu de viață și militărie. că unica posibilitate ca apariția acestui armament, lansatoare și aruncătoare de mine”, a subliniat general, fost ministru de Interne, Ion Costaș.

Versiunea generalului Costaș pare a fi cea mai credibilă, în contextul în care Ministerul Apărării din Republica Moldova a anunțat astăzi că a făcut verificări și inventarieri în toate depozitele militare și nu a depistat lipsuri de armament și muniții. Instituția mai precizează că toate depozitele sunt monitorizate non stop.

De cealaltă parte, fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuță spune că a analizat pozele și a constat că armamentul ar fi de fapt de producție iraniană.

„Multe din acestea au fost furnizate în ultimii ani Rusiei putiniste pentru a fi folosite împotriva Ucrainei. Îmi bazez deducția analizând doar informația din sursele publice atât din Rusia, cat și cele occidentale. Sunt foarte asemănătoare cu cele capturate de către Marea Britanie în Yemen în februarie 2023 Interesant, cum instalațiile de producere iraniană au ajuns în Republica Moldova?”, a scris fostul ministru pe pagina sa de Facebook.

În noaptea de miercuri spre joi, un camion înmatriculat în Republica Moldova și condus de un cetățean moldovean a ajuns în vama Albița, declarând că transportă elemente din metal. În realitate, containerul era încărcat cu lansatoare de grenade, un sistem rusesc portabil de rachete IGLA, transportoare pentru rachete antitanc, dar și componente pentru drone de atac. Serviciul Vamal al Republicii Moldova a subliniat că TIR-ul fusese scanat la inițiativa părții moldovenești. Aseară, Procuratura pentru Cauze Speciale a anunțat constituirea unui grup mixt de urmărire penală, care investighează cazul sub aspectul contrabandei cu armament. Primele verificări arată că TIR-ul nu a traversat frontiera cu Ucraina.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments