Într-un muncipiu uitat de asfalt și de bun-simț, moftangiul Pușcașul Vasile, cu mustața de hîrlete și șuvițele lipsă de moftangiu eșuat, țintește șefia Comisiei de Urbanism: „Să zicem că-s artist urban… dar cu blocuri în loc de acuarele.” Asta în timp ce zona protejată de la Repedea gemea sub deșeurile deversate de mârlănușii subordonați lângă Motelul cumpărat pe nimic, devenit piedestalul averii lui.
Nu demult, așa zisele autobuzele, niște sicrie ruginite pe patru roți, scârțâiau ca acordeoanele stricate și purtau cetățeni flămânzi prin cartiere, în timp ce Pușcașul visa blocuri pe trotuare, copaci în birou și parcări tot pe trotuare și în curțile gospodarilor. Și totul sub umbra legendarei figuri a lui Gigi Puscăriemultă, fost primar, eșuat în arest, dar încă motiv de bârfă și temere: „Așa făceam eu… și așa să faci și tu, Mangafale!”
La final, doi consilieri, rupți în cur și cu indemnizațiile risipite pe cafele și pixuri, mestecau covrigi și șușoteau:
— „Auzi, Șteofil, ți-ai luat covrigi azi?”
— „Abia unul, Ciobane… restul s-a dus pe șervețele de birou.”
— „Păi și Pușcașul? Și Gigi Puscărie? Oare când zboară blocurile peste noi?”
— „Să zicem că… mâine. Dar să nu ne grăbim, că mai avem covrigi de mestecat.”
Și au mestecat, și au râs, și au oftat, în timp ce Mangafaua Vasile visa urbanismul ca pe o operă de teatru absurd, iar umbrele lui Gigi Puscăriemultă încă pândeau ca niște fantome comice peste orașul care râde și plânge laolaltă.
