În holul înghețat al USV Iași, gândacii pășeau mai demni decât studenții flămânzi. Pereții vibrau sub semnăturile lui Jerărdică, marele alchimist al banilor publici: betoane de mucava, vinificație de paradă, benzinărie de lux și pază de azil.
— Domnule profesor, iar n-am bani de navetă…
— Taci, Andrei! Dacă rectorul află, te mută în căminul cu gândaci VIP.
Jerărdică semna contracte ca un prestidigitator de milioane. Fiecare semnătură era o operă de artă a hoției, fiecare euro evaporat – un vers dintr-un poem grotesc.
— Dar studenții îngheață! — se auzi dintr-un colț.
— Înghețul le va sculpta caracterul, răspunse Jerărdică solemn, în timp ce transfera încă un milion firmei de casă.
Sub biroul lui, gândacii priveau cu ochi lucioși. Știau tot: fiecare fir de praf, fiecare suspin de foame, fiecare contract de lux.
— Pentru tine, marele nostru protector! ciripi unul, scoțând o monedă minusculă.
— Suntem recunoscători, Jerărdică! continuă altul, cu bastonaș și monoclu.
Și astfel, rectorul rămase triumfător, înconjurat de o orchestră de gândaci darnici care strângeau chetă pentru el, în timp ce universitatea continua să funcționeze după regulile unui teatru kafkiano-pamfletar: banii dispar, studenții tremură, profesorii înjură în gând, iar gândacii… fac economie și dau lecții de bun simț financiar.
Și, dacă vă întrebați de ce am scris un pamflet atât de absurd, răspunsul este simplu: absurditatea realității de la USV ne-a obligat să-i răspundem cu aceeași monedă – un pamflet grotesc, melodramatic și plin de gândaci darnici.
