Într-o lume în care oamenii se plâng adesea de poveri mici, viața Părintelui protosinghel Sofian Costea este o predică vie despre ce înseamnă credința care mută munții. Nevăzător din naștere, el a ales să nu-și plângă soarta, ci să transforme lipsa vederii trupești în prilej de a dobândi o vedere mai înaltă – cea a inimii. Destinul său, parcurs cu o demnitate rară, este dovada că lumina adevărată nu vine din ochi, ci din suflet.
Copilăria – începutul unei cruci luminoase
Părintele Sofian s-a născut nevăzător. Încă din primele clipe ale vieții, lumea i s-a descoperit nu prin culori și forme, ci prin sunete, atingeri și mai ales prin dragostea celor din jur. Nu a cunoscut niciodată lumina soarelui, dar a simțit căldura ei pe față și a învățat că Dumnezeu îi vorbește și celui care nu vede, poate chiar mai limpede decât celui care privește fără să înțeleagă.
Primele amintiri din copilărie nu sunt legate de imagini, ci de mirosul de tămâie din biserica satului, de glasul mamei rostind rugăciuni, de pașii preotului în jurul Sfintei Mese. El a mărturisit adesea că, de mic, a simțit că Dumnezeu îl cheamă nu să ceară explicații, ci să caute sensul acestei vieți altfel. A înțeles că orbirea nu este un blestem, ci o chemare la o altă lumină.
„Nu m-am certat niciodată cu Dumnezeu pentru că sunt orb”, spunea Părintele Sofian într-un interviu.
„Am înțeles că fiecare om are crucea lui, iar a mea este aceasta. Important este cum o porți: cu revoltă sau cu smerenie.”
Tânărul care a văzut cu mintea și cu inima
Deși nevăzător, Părintele Sofian a fost un tânăr dornic să învețe. Inteligența sa vie și setea de cunoaștere l-au purtat pe un drum pe care puțini ar fi avut curajul să pășească. A absolvit trei facultăți – Drept, Psihologie și Teologie – fiecare dintre ele adăugând o altă perspectivă asupra lumii și asupra omului.
În anii studenției, a fost sprijinit de colegi, profesori și prieteni care au fost impresionați de voința sa neclintită. Pentru el, cititul nu era o simplă activitate intelectuală, ci o formă de rugăciune. Cărțile deveneau voci, ideile – rugăciuni, iar fiecare pagină era o treaptă spre înțelegerea lumii create de Dumnezeu.
După licență, a urmat trei programe de masterat – în Drepturile Omului, Comunicare și Relații Publice și Exegeză Biblică –, apoi un doctorat în Teologie, finalizat cu o lucrare despre înțelesul suferinței și mântuirii. Departe de a fi o performanță pur academică, acest parcurs este o dovadă a faptului că voința luminată de credință poate învinge orice limită.
Viața monahală – întâlnirea cu taina slujirii
Chemarea spre monahism a venit firesc. După ani de studiu și căutări, Părintele Sofian a înțeles că adevărata împlinire nu stă în acumularea de cunoștințe, ci în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Intrarea în viața monahală nu a fost o retragere din lume, ci o adâncire în taina ei. A primit tunderea în monahism cu pace, iar mai târziu, a fost hirotonit protosinghel.
În slujirea sa, Părintele Sofian a devenit un duhovnic căutat, nu pentru că vede, ci pentru că „vede” sufletul omului. Mulți spun că are o înțelepciune aparte, o delicatețe a cuvântului care mângâie fără a judeca. Deși ochii trupești nu-i pot vedea chipul celor care vin la el, îi „vede” prin inimă – prin vibrația glasului, prin lacrimă, prin tăcere.
La Sărbătoarea Sfintei Parascheva – un mesaj al luminii interioare
„Am fost de foarte multe ori. Mă încearcă un sentiment care mă înveșmântează într-o bucurie copleșitoare. Eu am o situație mai specială, sunt nevăzător din naștere dar am venit să o rog pe Sfânta Cuvioasă Parascheva nu pentru vederea ochilor mei pentru că primesc cu îngăduință această cruce. Dumnezeu știe de ce mă ferește. Am venit să mă rog pentru lumina ochilor sufletești, să-mi dea lumina să văd răsăritul dreptății și să îl văd pe Hristos. După această lumină trebuie să tânjim fiecare dintre noi. După această lumină a tânjit și a gândit Sfânta Cuvioasă Parascheva cea care la vârsta de 10 ani a auzit oferta Lui Dumnezeu și nu a lumii.”, a spus părintele.
Întreaga relatare în videoclipul de mai jos:
