Probabil că una dintre cele mai mari așteptări ale românilor de la un politician este să dea în cap cuiva. Să „i-o tragă”, mai abrupt și neacademic spus. Nu contează cui şi de ce.
În general, românii vor să lovească în cineva. Vor să tragă ţeapă la plata impozitelor, la cântar în piaţă, taximetristului, colegului de birou, vecinului, partenerului de afaceri, clientului etc. Vor să ciuruiască pe cineva, să îl desfiinţeze, să râdă gros deasupra cadavrului acestuia. Evident, o societate bine calibrată din punct de vedere al regulilor sociale nu-ţi permite să i-o tragi oricui şi oriunde.
Din acest punct de vedere, Traian Băsescu a fost un maestru care a convertit obsesia vulgului într-un capitol amplu al agendei prezidenţiale. Fostul preşedinte a intuit cui vrea să i-o tragă românul belicos. Nu a fost greu de ghicit, pentru că, în România, toţi vor să tragă clapa tuturor. Parlamentarilor leneşi, magnaţilor media aroganţi, profesorilor şi medicilor şpăgari, funcţionarilor acri, bogătaşilor dispreţuitori, politicienilor corupţi etc.
Românii nu au avut niciodată nevoie de un preşedinte mediator, împăciuitor. Iliescu îi plictisea cu bonomia consensului, Constantinescu îi timora cu discursul lustruit. Traian Băsescu a fost omul care a reactivat lupta de clasă, într-o formulă nouă, mult mai simplă: stat versus privat.
Le-a tras-o bugetarilor, făcându-i să exulte pe cei din mediul privat. Le-a tras-o medicilor, profesorilor, pensionarilor, dându-le ocazia papiţoilor din companiile transnaţionale să se simtă supermani într-o Românie pârjolită de sărăcie. A reuşit să capteze simpatia tinerilor prin lejeritatea cu care vorbea de propriile eşecuri şcolare. „Băselu”, „SuperBăse”, era alintat preşedintele de către puberii care au văzut că preşedintele ştia o combinaţie cool de whisky cu gheaţă. Că jumătate dintre ei nu ştiu să lege două cuvinte la bacalaureat, aproape că nici nu mai contează într-o ţară care te vrea tinichigiu. Important e că Băselu le-o tragea comuniştilor, despre care aceiaşi adolescenţi analfabeţi ştiu la fel de multe ca despre Teorema lui Fermat. Aici, Băsescu a mai deschis un câmp de luptă, încurajând idioţenia, sfidând inteligenţa.
A urmat apoi Klaus Iohannis, care a pus pe hold apucăturile războinice ale românilor, timp de 10 ani, prin absență, nepăsare, aroganță.
Acum, spiritul lui Băsescu bântuie din nou România în persoana lui Ilie Bolojan.
Președintele Nicușor Dan nici nu contează. Românii l-au votat pe acesta doar cu gândul la buzduganul zbirului de la Oradea.
Iar Bolojan a preluat cu brio stilul lui Traian Băsescu, cel care dezbina România cu un real talent.
Din nou bugetarii anonimi, din cea mai joasă clasă de salarizare, sunt pedepsiții de serviciu.
Apoi pensionarii și mamele, ale căror venituri „uriașe” trebuie retezate pentru a redresa corabia economică. Lor trebuie să „le-o tragă” guvernul.
Din nou, toată lumea se ceartă cu toată lumea, ca în vremurile bune ale lui Băsescu.
Acesta este cel mai mare rău care se poate întâmpla din nou României: ca oamenii să urle permanent într-un Turn Babel al scandalului grobian, fără să ştie de ce fac asta, până nu mai rămâne piatră pe piatră.
Doar din plăcerea difuză, bolnăvicioasă, de „a i-o trage” celuilalt, pe fondul unei sărăcii în care ne scufundăm lent, dar sigur.
