Adevărată tărășenie, stimabili cetitori, cum n-a mai văzut nici Calea Victoriei și nici podul Roș al Iașilor! Se face că moftangiul nostru, vestitul Bodea — pamblicar de profesie și mangafa de vocație — se simțea pe vremuri precum Luceafărul pe bolta politichiei locale. Privea de sus, din eterul opoziției, cu fruntea-naltă și buzunarul deschis la fonduri , asupra lumii de jos, acolo unde bubuia administrația chiricească și mișunau colonei oacheși și căprari cu chipie lăcuite.
Dar ce păcat!… că Luceafărul nostru de ocazie a dat cu steaua în balta realității, când ochii alunecoși ai bibicii Cosette Kiki Rău, năbădăioasă și sprintenă ca o idee proastă la ceas de seară, îl priviră dulce, dar îl traduseră acru.
„Mă traduseși, ochi alunecători, inimă sburdalnică Cozeto, fă!” — a oftat Bodea din miezul conferinței de presă, cu batista-n mână și sufletul franjuri.
Și cum îl tradusese? Apoi cu de toate, dragii mei: cu colonei, cu combinații de cafele și funcții, cu licitații ce se-ntind ca aluatul de cozonac la sărbători. Ba chear șî cu șușanele de birou între ușile glisante ale premăriei. L-a tradus chear cu premarele Chirica, după cum oftează Bodea cu năduf pe postări în feisbuci.
Și-acum ce să vezi? Bodea, luceafăr apus, umblă din redacție în redacție cu o jalbă în proză și o lacrimă la rever: „Eu, care am stat în opozitie ca Atlas cu bugetul pe umeri, am fost dus de nas de-o bibică ce-mi zâmbea de după buget!”
Dar ăsta-i moftul, cetitori: în România bibicile n-au nevoie de harfe — au nevoie de funcții, iar luceferii se sting nu în mare, ci în comisii.
Și tot așa merge țara înainte: cu pamblicari pe liste, bibici în consilii și Luceferi din buget.
