Afaceristul Marius-Iustinian Enea a fost reținut în decembrie 2025 timp de 24 de ore de către polițiști într-un dosar care vizează lucrări de construcție pe un teren din Copou, unde avea calitatea de inculpat. Ancheta a relevat că aceste lucrări ilegale au generat nu mai puțin de trei dosare penale, toate vizând societatea Prima Construct și implicarea familiei Enea.
„L-au legat, l-au pus în dubă, i-au pus cătușele pe mână și l-au arestat. A stat 24 de ore, iar acum se construiește zi-lumină. Non-stop, fără autorizații, fără nimic”, au spus martorii.
De la ce a pornit conflictul care durează de ani
În 2021, Marius-Iustinian Enea a achiziționat o parcela de teren pe care se afla casa construită pe nivelul P+1 și mansardă. La scurt timp după această tranzacție, situația a escaladat pentru că afaceristul a început să solicite autorizații de construire. În 2022, autoritățile eliberau autorizații care permiteau ridicarea unei construcții cu înălțimea de 16,5 metri și 5 etaje, mult peste limita legală stabilită de planul urbanistic și autorizațiile precedente.
„M-am trezit în 2022 cu autorizații de 16,5 metri și 5 etaje pe terenul cumpărat de Enea. Era evident că încălcau reglementările urbanistice și autorizațiile anterioare”, a declarat Florin Dobrea.
Această autorizație a devenit punctul de pornire al contestațiilor administrative și al dosarelor penale ulterioare, marcând începutul unui conflict care durează și astăzi între Enea, familia Dobrea și autoritățile locale.
Lucrările au fost autorizate succesiv: autorizația nr. 228/2022 a permis ridicarea unei construcții cu înălțime totală de 16,5 metri și 5 etaje, lucru care a declanșat contestațiile la Primărie și în instanță.
În noiembrie 2022, a obținut autorizația nr. 722, pentru stabilizarea versantului, emisă în regim de urgență, cu certificat de urbanism depus dimineața și autorizația eliberată la prânz.
„Așa ceva n-ai mai văzut în viața ta. Autorizația depusă dimineața, la ora 15 era deja emisă”, a comentat un martor implicat în urmărirea lucrărilor.
Chiar și cu toate aceste măsuri, lucrările continuă non-stop, fără respectarea autorizațiilor, în zone considerate neconstructibile conform PUZ și la doar 20 de centimetri de limita de proprietate. Experții urbanismului confirmă că sunt încălcate regulile de înălțime, aliniament și limitele impuse de planul urbanistic, precum și Codul Civil privind distanțele între proprietăți.

„Totul este încălcat în autorizația aia. PUZ-ul, zona și Codul Civil – nimic nu a fost respectat”, subliniază sursele.
Expertiza tehnică judiciară și nelegalitatea autorizației
O expertiză tehnică judiciară a confirmat că prevederile PUG Iași și PUZ aprobat cu HCL 109/2015, care stabilesc modul corect de calcul al înălțimii maxime a construcției raportată la calea de acces și cota terenului natural, nu au fost respectate pentru autorizația nr. 228/2022.
Rezultatele experților arată clar:
- Ridicarea cotei parterului a determinat creșterea demisolului la 5,15 m, depășind reglementările legale.
- Înălțimea maximă corect calculată ar fi fost 15,50 m, în timp ce autorizația a permis 16,5 m.
- Construcția identificată în planșa „E01 Plan construcții existente”, constând în stâlpi și diafragme din beton, încalcă aliniamentul stabilit prin PUZ.
„Construcția nu respectă nici PUZ-ul, nici autorizația emisă. Înălțimea depășește limitele legale, iar aliniamentul este complet ignorat”, a explicat specialistul în urbanism care a realizat expertiza.

S-au făcut presiuni
În pofida expertizei judecătorești care a evidențiat cinci puncte de nelegalitate ale autorizației nr. 228/2022, Enea a încercat să tergiverseze procesul cerând o nouă expertiză, care însă a fost respinsă de Judecătoria Iași. Astfel, raportul inițial, care confirmă ilegalitatea autorizației, a rămas în vigoare și este în curs de pronunțare.
„Cu expertiza judecătorească care arată cinci puncte de nelegalitate, nu poate exista alt verdict decât că autorizația este ilegală, nelegală”, a declarat un specialist implicat în monitorizarea cazului.

În loc să oprească lucrările, afaceristul Enea a obținut în 2024 o nouă autorizație, nr. 50, care modifică documentația din 2016 și pe cea din 2022. Din cele cinci puncte de nelegalitate evidențiate anterior, patru au rămas neschimbate. Practic, în afară de reducerea unui etaj, restul neregulilor au fost păstrate, iar construcția continuă fără oprire.
„Când a ieșit autorizația din 2024, el construia deja. Din 2022 până astăzi, nu a avut două săptămâni de autorizație legală”, explică sursele judiciare.

Autoritățile au suspendat toate autorizațiile emise anterior, inclusiv cea mai recentă, însă Enea a continuat lucrările.
Aceste concluzii tehnice au fost prezentate instanțelor, dar Enea a continuat să solicite autorizații suplimentare, încercând să legalizeze retroactiv lucrările.

Cazul Enea combină o controversă urbanistică extrem de complexă cu proceduri penale și civile, în care autorizațiile emise sunt contestate pe baza expertizelor tehnice, încălcării PUZ și PUG, și continuării lucrărilor de construcție în ciuda intervențiilor judiciare.


























































