Iașul, oraș care își revendică istoria la fiecare colț de stradă, a reușit performanța rușinoasă de a-și evacua unul dintre cei mai mari binefăcători chiar din pământul pe care acesta l-a dăruit. Scarlat Pastia, fost primar, filantrop și ctitor al Cimitirului Eternitatea, nu mai are mormânt. Osemintele lui au fost scoase, memoria i-a fost ștearsă metodic, iar locul de veci a fost „recuperat” pentru morți fără nume și fără legătură cu istoria orașului. Ironia este absolută: fondatorul celui de-al doilea cimitir ca mărime din România nu mai are unde să se odihnească. Într-un oraș care se proclamă capitală culturală, Pastia a ajuns un sac de oase mutat la marginea indiferenței instituționale. Cavoul în care fusese înhumat legal în 1900 a fost vândut, plăcile comemorative au fost date jos, busturile au dispărut, iar ultima dovadă a existenței sale funerare zace sprijinită neglijent de un soclu, gata să fie furată sau aruncată. Totul s-a petrecut sub ochii administrațiilor care s-au succedat, într-o tăcere vinovată, de parcă uitarea ar fi fost o politică publică. Scarlat Pastia a donat Iașului zeci de hectare de teren, a construit din averea proprie infrastructura orașului modern, a condus primăria fără salariu și a murit sărac, convins că binele făcut va rămâne. La mai bine de un secol, Iașul îi întoarce spatele definitiv.
Scarlat Pastia, filantropul care a donat zeci de hectare orașului și a construit din banii săi infrastructura Iașului modern, nu mai are mormânt. Osemintele lui au fost evacuate, memoria ștearsă metodic, iar instituțiile au asistat, decenii la rând, într-o tăcere criminală la ștergerea oricărei amprente a lui Pastia din cimitirul pe care l-a înființat.
În Cimitirul Eternitatea din Iași, al doilea ca mărime din România, locul unde se odihnesc elitele Moldovei, ctitorul nu-și mai găsește somnul de veci. Scarlat Pastia, fost primar al Iașului, filantrop, donator de terenuri, ctitor de biserici și salvator al orașului în momente-cheie, a fost, la propriu, evacuat din istorie.
Reporterii 7Est au descoperit o realitate care frizează blasfemia: osemintele lui Pastia au fost scoase din cavoul în care fusese înhumat legal în 1900, pentru a face loc unor înmormântări recente. Busturile au dispărut. Plăcile memoriale au fost date jos. Iar ultima inscripție care mai atesta prezența lui Pastia este aruncată la baza cavoului, sprijinită neglijent de soclu, ca un obiect fără stăpân. Dacă cineva ar lua-o mâine, nu ar mai rămâne nicio dovadă că Scarlat Pastia a fost vreodată înmormântat aici.
Un ctitor fără mormânt
Potrivit documentelor din arhiva administrației cimitirului, Scarlat Pastia, născut la 24 septembrie 1827, a fost înhumat la 11 decembrie 1900 în cavoul unchiului său, Alexandru Sturzescu, situat în parcela 4/I, rândul 1, locul 3, în imediata apropiere a Capelei „Sfântul Gheorghe”.
Istoria acestui cavou este documentată riguros de muzeografa Olga Rusu, una dintre cele mai avizate voci în studiul patrimoniului funerar ieșean. Inițial, Pastia își rezervase un loc în parcela 6/I, dar, în urma decesului unchiului său, Alexandru Sturzescu, a cerut aprobarea pentru utilizarea cavoului din parcela 4/I – un monument funerar elegant, în stil gotic, cu baldachin, realizat cu măiestrie și rigoare.
În acest cavou se aflau bustul lui Alexandru Sturzescu, realizat în 1890 de sculptorul italian F. Gaetano Villa, placa inscripționată a familiei și, ulterior, osemintele lui Scarlat Pastia. Astăzi, toate aceste repere au dispărut.
Cavoul „vândut”, memoria ștearsă
La începutul anilor ’70, cavoul Sturzescu–Pastia a fost vândut de urmașii lui Alexandru Sturzescu, noii „proprietari” făcând să dispară orice urmă care ar fi amintit de familiile Sturzescu-Pastia. Vânzarea nu a fost determinată de vreo urgență – noile înhumări apar abia în anii ’90 și 2000. Totul indică mai degrabă un gest de bravură, de snobism, o demonstrație cinică de putere: putem dispune de acest loc, de acest nume, de aceste oseminte.
Pe plăcile funerare actuale apar nume fără legătură cu familiile Sturzescu sau Pastia, respectiv Moldoveanu Elena, Nas Grigor, Grigor Alexandru – medic primar radiolog, Grigor Eufimina, Neacșu Irina sau Grigor Maria . Nimic nu indică faptul că sub acel cavou s-ar fi aflat vreodată fondatorul cimitirului.
Iar lipsa totală a documentelor de mutare a osemintelor , este avansată ipoteza, singura fezabilă și de bun simț istoric, că fondatorul cimitirului Eternitatea a fost deshumat și aruncat la picioarele noilor proprietari ai locului de veci sau, potrivit administratorului cimitirului – “Este pe acolo, că n-a plecat”. Toată acceastă situație descoperită de reporterii 7Est este o blafemie, o întinare a memoriei și un atentat la istoria și patrimoniul cultural al acestui oraș pentru care Pastia s-a jertfit. Un destin grotesc pentru un om care s-a dăruit Iașului până la ultimul leu și fărâmă de energie.
Reparația târzie din 1992 și eșecul ei
În urma cercetărilor realizate pentru prima monografie a Cimitirului Eternitatea, adevărul a fost scos la lumină. În 1992, Primăria Iași a montat o placă de marmură pe cavoul Sturzescu, cu inscripția: „Aici a fost înmormântat Scarlat Pastia (27 IV 1827 – 11 XII 1900), ctitor al Cimitirului Eternitatea, inaugurat la 1 IX 1876”. Cavoul a fost resfințit pe 28 decembrie 1992, și tot atunci a fost montată o placă memorială pe peretele Capelei „Sf. Gheorghe”, evocând donația, activitatea edilitară și sacrificiul lui Scarlat Pastia.
Astăzi, acea placă funerară de pe cavou este aruncată la picioarele soclului. Nu este fixată. Nu este protejată. Nu este supravegheată. Este, simbolic, exact locul în care a ajuns memoria lui Scarlat Pastia în acest oraș.
Omul care s-a ruinat pentru Iași
Scarlat Pastia nu a fost un primar oarecare. A condus Iașul între 1877 și 1879, fără a încasa salariu. Trăia din avocatură și din veniturile prăvăliilor sale din zona Pieței Unirii. A investit masiv în alimentarea cu apă a orașului, a finanțat fântâni în cartierele sărace, a sprijinit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și a trimis tineri talentați la studii în Paris.
A donat terenul pe care s-a înființat Cimitirul Eternitatea – proprietate personală, donată oficial Iașului în 1868, cu act aprobat de Carol I. A fost ctitorul Capelei „Sf. Gheorghe”. A contribuit decisiv la reconstrucția Mitropoliei Moldovei.
După incendiul care a distrus teatrul din Copou, Pastia a renunțat la propriile prăvălii pentru a construi un nou edificiu cultural. În locul lui a apărut Hotelul Traian, proiectat de Gustave Eiffel. Costurile l-au ruinat. A murit sărac și uitat de oameni, în 1900. Astăzi, este și dezgropat.
Un oraș care își devorează binefăcătorii
Scarlat Pastia nu are un muzeu memorial sau măcar o vitrină dedicate în Muzeul Municipal în care mănușițele și evantaiele sunt mai de bon ton decât amprenta acestui om în evoluția în bine a Iașului modern și cel contemporan nouă. Bustul de la intrarea în cimitir, realizat de sculptorul Dan Covătaru, este singura amintire vizibilă.
În schimb, osemintele lui sunt, cel mai probabil, într-un săculeț, la picioarele unor „venetici”, într-un cavou care nu îi mai aparține. Iar instituțiile care ar fi trebuit să declare acest loc monument istoric funerar au preferat să nu vadă, să nu audă. Iașul, oraș al culturii și memoriei, a permis ca fondatorul propriului cimitir să fie evacuat din eternitate. Iar asta nu mai e neglijență, ci vină istorică.
