Raluca Moroșanu, judecătoarea care a confirmat dezvăluirile din documentarul Recorder despre justiție în plină conferință de presă a Curții de Apel București, este un magistrat cu experiență. În cei 26 de ani de activitate a avut în față câteva personaje cunoscute, multe din postura de inculpați.
Raluca Moroșanu, de 19 ani judecătoare la Curtea de Apel
Raluca Moroșanu a ”deschis” conferința de presă de joi, de la Curtea de Apel București cu un moment neașteptat. Ea a confirmat dezvăluirile făcute de colegul ei, Laurențiu Beșu în documentarul Recorder despre justiție, chiar înainte ca șefa CAB, Liana Nicoleta Arsenie, să-l acuze pe acesta de manipulare publică.
Raluca Moroșanu este judecător la Secția 1 Penală a Curții de Apel București, instanță la care și-a petrecut 19 ani din cei 26 pe care-i are în magistratură. Timp de 15 ani, ea a lucrat și ca formator la Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri. De asemenea, are mai multe volume lansate în domeniul științelor juridice.
Judecătoarea care l-a trimis la închisoare pe Dan Diaconescu
În 2015, Raluca Moșoranu a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Dan Diaconescu la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj. În același dosarul Moroșanu i-a mai trimis la închisoare pe Petru Dorel Pârv (4 ani) și Mihai Ghezea (2 ani și 6 luni cu executare), ambii realizatori OTV.
În cazul lui Diaconescu și al lui Pârv, judecătoarea a majorat pedeapsa dispusă inițial de Tribunalul București. Dan Diaconescu a declarat atunci că ”după această decizie, niciun român nu mai poate avea încredere în justiția din România”.
Raluca Moroșanu a fost implicată și în celebrul dosar al transferurilor, fiind magistratul care a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a Geaninei Terceanu, judecătoarea ”mituită” de oamenii de fotbal.
Geanina Terceanu a fost judecătoare la Tribunalul București și a fost pusă sub acuzare (ulterior condamnată) pentru luare de mită. Ea a contestat, la vremea respectivă, decizia colegei ei, Raluca Moroșanu, însă ÎCCJ a menținut hotărârea acesteia.
Șeful CJ Constanța și un fost secretar de stat, pe lista inculpaților
În august 2014, Raluca Moroșanu a avut în față un personaj influent din lumea politică. Este vorba despre Nicușor Daniel Constantinescu, fost președinte al Consiliului Județean Constanța. Moroșanu a judecat contestația făcută de Constantinescu prin care fusese trimis în arest preventiv, însă a menținut decizia tribunalului București. Până să ajungă în arest, Constantinescu a ajuns în Statele Unite ale Americii, de unde a invocat motive medicale.
Aceeași judecătoare a admis plângerea formulată de Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, împotriva ordonanței DNA emisă în mai 2013. Preda, care a fost și consilier al fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, fusese trimis în judecată pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea națională. În acest caz, Moroșanu i-a permis lui Preda să poată părăsi Capitala, conform Fanatik.
Raluca Moroșanu l-a condamnat și pe colegul ei, formator la INM
Un alt caz cunoscut care i-a trecut prin mână judecătoarei este cel al executorului judecătoresc Bogdan Dumitrache, fost formator la Institutul Național al Magistraturii și membru al comisiei de redactare a noului Cod Civil.
DNA l-a acuzat pe Dumitrache că a stabilit o valoare diminuată cu ocazia executării silite a Hotelului Restaurant Astoria din București, care a aparținut Societății Feroviare de Turism SFT CFR SA.
În 2018, Raluca Raluca Moroșanu a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Bogdan Dumitrache la 5 ani de închisoare. Soluția a fost desființată, doi ani mai târziu de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe motiv că ”fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.





















































