Ieșenii au ajuns să trăiască paradoxul: apa curge greu, dar factura curge repede. În timp ce locuitorii se plâng că plătesc prețuri „de capitală europeană” pentru un serviciu de bază, compania ApaVital susține, senin, că apa nu e scumpă – doar percepția e greșită. Cu alte cuvinte, problema nu e la robinet, ci la ochii contribuabilului.
„Un ban litrul” – sloganul care nu ține de sete
Potrivit companiei, un litru de apă de la robinet costă „puțin peste un ban”. O afirmație care sună bine în teorie, dar se evaporă rapid când factura lunară ajunge să concureze cu o rată la bancă. În realitate, din cei 20,25 lei plătiți pentru un metru cub de apă și canalizare, fiecare leu se împarte între reparații, salarii, investiții și TVA – o împărțire contabilă care nu liniștește pe nimeni.
ApaVital explică doct că, pentru mai puțin de 2,5 lei pe zi, ieșenii primesc „apă potabilă, canalizare și confort”. Numai că, în multe zone ale orașului, confortul se oprește brusc când presiunea scade sau când se anunță, pentru a câta oară, „întreruperi temporare pentru lucrări urgente”.
Apa e ieftină, dar viața e scumpă
Într-un comunicat de presă scris pe un ton aproape moralizator, compania amintește că „prețul apei nu e doar o cifră pe factură, ci o garanție a calității vieții”. O frază demnă de campanie electorală, dar greu de crezut de cei care rămân fără apă la robinet câteva ore bune pe săptămână.
De fapt, mesajul ApaVital e clar: apa nu e scumpă, e doar neînțeleasă. Iar dacă tot mai mulți ieșeni se plâng, problema e la percepție – nu la realitate.
Primăria contra ApaVital: robinetul tensiunilor
Tonul calm al companiei contrastează puternic cu nemulțumirea tot mai vocală a Primăriei Iași. Primarul Mihai Chirica a anunțat public că refuză să mai avizeze orice proiect legat de ApaVital până când tarifele nu vor fi reduse la nivelul mediei naționale.
„Nu este normal ca pe frontiera de est să avem un preț la apă mai mare decât în București. Nu există nicio justificare. Tragem apă din rețeaua naturală, nu desalinizăm oceanul!”, a declarat edilul, vizibil iritat.
Primăria a mers chiar mai departe, deschizând un proces împotriva companiei în privința plății apei meteorice – o absurditate birocratică prin care municipalitatea plătește pentru suprafețe fără canalizare.
Procesul: între revoltă și resemnare
Consilierul local Cosette Chichirău a amintit că există deja o acțiune în instanță împotriva ApaVital, acuzată că a majorat prețurile fără justificare reală. „Dacă tot sunteți de acord că apa e prea scumpă, alăturați-vă procesului. Ne trebuie fapte, nu vorbe”, a transmis aceasta colegilor din Consiliul Local.
În replică, primarul consideră demersul „inutil”, susținând că problema nu se va rezolva decât prin modificarea legislației. Între timp, ieșenii plătesc în continuare – iar compania continuă să explice că apa e, de fapt, o afacere excelentă.




















































