ACT UNIC
(în decorul Prefecturii de Iași, cu ușile deschise spre Centru și ferestrele trase pe la Cancelarie)
Intră în scenă, cu pași moi și papion strâmb, Agamiță Dodolachi, fost consilier pe plantație publică, actualmente Uns Prefectual sub pecetea marelui meșter păpușar Don Costelo, zis și Papa Gepetto al Județului, cel ce trage de sfori cu ambele mâini și ține județul pe umerii lui… ca pe un dosar urgent trimis la mapă.
Mangafaua 1 (Dangă, zis și Dom’ Vice-Vice):
— Domnilor, să ne adunăm în jurul Prefectului ca muștele la tăierea panglicii! Se jură azi Agamiță, cu mâna pe Constituție și ochiul la centru!
Mangafaua 2 (Afloarei, numit și „Bibeloul din CJ”):
— Se jură? Cine l-a uns, mă rog frumos, pe acest tinerel cu experiență preșcolară în administrație?
Mangafaua 1:
— E de la Centru! Cică are o vastă experiență în rostogolit hârtii și înțeles indicații prețioase. A fost crescut la școala de stat degeaba, cu ore private de obediență.
Don Costelo (intrând solemn, cu flori și mapă maro):
— Tovarăși!, pardon, domnilor!
În calitatea mea de Conducător al Consiliului Județean, mare sfătuitor al umbrelor administrative, anunț oficial:
Agamiță Dolodachi este de azi înainte:
— Reprezentantul Guvernului în teritoriu,
— Umbra prim-ministrului Ilie Bolojan (care nu e încă prim-ministru, dar de ce nu?),
— Mâna care va tăia panglici și va mângâia pe creștet bugetele locale,
— Și, bineînțeles… omul nostru de încredere, uns cu toate alifiile centrului.
Moftangiul de presă (purtând o eșarfă cu „Jurnalist Local” brodată):
— Dom’ Costel, dom’ Costel! Ce calități l-au recomandat pe Agamiță?
Don Costelo:
— În primul rând, loialitatea față de cauză. Apoi, faptul că a știut să stea la cutie când trebuia și să dea din cap când era nevoie. A condus direcții, a direcționat comitete și a comitetat direcții. A știut întotdeauna pe unde vine vântul de la București și a ținut drapelul drept. Mai vrei?
Moftangiul:
— Nu, e destul. Ați spus tot.
(Se aude un tunet în fundal – metaforic. Sau poate o ușă trântită de la Cancelarie.)
Naratorul (voce gravă, cu accent de Montaj Final):
Așadar, cu jurământul rostit și florile așezate, Agamiță Dodolachi intră în galeria celor unși de sus, crescuți în pepiniera locală și transplantați strategic la butoane.
Iar Tantea Antoci, fost prefect, urcă și ea — meritat, desigur! — pe scara oportunităților, cu sprijinul pe educație și un bilet dus către capitală. Totul e bine când se termină cu o poză de grup și un status pe Facebook.
Motto final, în duh caragialesc: „Trăim într-o țară liberă, unde fiecare om are dreptul să fie numit prefect… dacă are relațiile potrivite.”
