SURSE Fostul politician Cristian Boureanu, acuzat de agresiune sexuală de o tânără

0
59

Fostul politician Cristian Boureanu este acuzat de agresiune sexuală de o tânără. Fapta s-ar fi petrecut duminică, 1 iunie, la locuința lui Boureanu, potrivit surselor G4Media. Poliția Capitalei face cercetări.„La data de 1 iunie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată sexual de un bărbat în vârstă de 52 de ani.

Din primele verificări a reieșit că două femei, cu vârste de 22 și 23 de ani, s-ar fi deplasat la locuința bărbatului, situată în Sectorul 1 al Capitalei. În acest context, bărbatul ar fi atins-o în zonele intime pe femeia de 23 de ani, fără consimțământul acesteia”, a precizat Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.

După producerea incidentului, cele două femei ar fi părăsit imediat imobilul.

„Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2004 privind posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu extins, însă aceasta a refuzat măsura”, potrivit Poliției.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

Potrivit surselor G4Media, bărbatul acuzat de agresiune sexuală este fostul politician Cristian Boureanu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments