În Dobrovăț, statul nu mai există. A fost înghițit cu tot cu ștampilă, pe nemestecate, de clanul Martinuș. Primăria? Nu mai e instituție, e anexa gospodăriei personale, cu tot cu mașină, motorină și bazine.
Dimineața, mașina oficială duce doamna viceprimăriță la muncă – că doar n-o să se înjosească dânsa cu transportul în comun! După-amiaza, aceeași mașină livrează alimente la pensiunea lu’ mama lu’ primar. Iar seara? S-ar putea să plece la mare. În Grecia. Plinul e făcut de contribuabil.
Bazinele cumpărate pentru comunitate zac în curtea fabricii primarului. Probabil comunitatea s-a mutat acolo. Asta dacă n-a fost deja declarată proprietate personală, ca restul Dobrovățului.
Instituțiile de control asistă plictisite, cu sprânceana ridicată și ochiul mic, așteptând probabil să fie și ele invitate în concediu.
Dobrovăț nu mai e sat, e moșie. Iar la moșie nu există lege. Există rude. Rude cu funcții. Rude cu bazine. Rude cu Grecia. Și fraieri care plătesc.
