Simion anunta ca va disponibiliza 500.000 de bugetari daca ajunge presedinte: „Este un plan radical”

0
110

George Simion a anuntat, marti seara, ca va disponibiliza 500.000 de bugetari daca va ajunge presedinte. „Este un plan radical”, a subliniat Simion intr-un interviu la Digi24.

„Situatia este dramatica si va fi foarte greu sa evitam falimentul. Si prefer sa inteleaga toata lumea de pe acuma faptul ca nu sunt bau-bau, ca n-am intentii rele, faptul ca vor trebui luate niste masuri neprietenoase, pe care Marcel Ciolacu le-a amintit doar si toate guvernarile din ultimii ani le-au amintit si ele nu s-au realizat, de exemplu o eficientizare a aparatului administrativ.

Suntem in Senatul Romaniei, aici tot am auzit proteste din partea angajatilor. Sunt angajati aici, in Senat, la comisiile pe care le conducem noi, dar nu angajati de noi, ce erau in structura Senatului, care sunt deranjati in momentul in care li se cere un raport de activitate”, a declarat Simion.

El a detaliat apoi pe cine va disponibiliza.

„Nu vorbim despre profesori, nu vorbim de cadre medicale, avem deficit la pompieri, la politisti, la militari. Vorbim de faptul ca la inceputul anilor 2000 erau 800.000 de angajati in sectorul de stat si acum sunt 1.300.000. Ar trebui sa ajungem inapoi la 800.000, pentru ca in acesti 25 de ani noi beneficiem de tehnologie, de digitalizare si putem sa profitam de progresul tehnic”, a mai spus candidatul AUR.

„Dar vreau sa nu alarmam pe cineva spunand ca a doua zi se va intampla acest lucru. Pe parcursul a 5 ani, noi avem un program de guvernare care prevede reducerea cu doua treimi a institutiilor locale si centrale. E un plan radical”, a mai spus Simion.

„Solutiile AUR nu-s departe de solutiile propuse de celelalte partide, doar ca nu au fost implementate”, a precizat Simion.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments