Două legi-pilon din domeniul urbanismului și autorizării lucrărilor de construire au fost recent modificate printr-o ordonanță de urgență care vizează eliminarea unora dintre cele mai costisitoare și blocaje administrative din acest sector. Ordonanța, aflată în dezbatere publică acum o săptămână, a fost publicată oficial, aducând schimbări fundamentale în procesul de obținere a autorizațiilor de construire.
Potrivit inițiatorului ordonanței, aceasta răspunde unei nevoi acute din sistemul actual. Noile prevederi ale proiectelor prevad introducerea unui calendar clar, limitat la câteva luni pentru obținerea tuturor avizelor și acordurilor necesare, in cazul în care autoritățile avizatoare nu emit un răspuns în termenul legal, avizul se consideră aprobat tacit.
Initiatorii si-au dorit prin acest proiect simplificarea și digitalizarea fluxurilor administrative dintre instituții. Decalajele foarte mari cu autorizatiile de construire sunt si la Iasi, motiv pentru care consilierii au dezbatut acest proiect in cadrul sedintei Consiliului Local.
Ciprian Bostan, Consilier Local PNL: “Ordonanta 31 pentru care exista o multime de intrebari si de cereri. Lucrurile prezentate de acea ordonanta. Sunt trei lucruri importante, unul cu privire la aprobarea de 30 de zile si aprobarea tacita, dar nu se respecta termenul de 30 de zile, de completare si de respingere, a doua este privitoare la prelungirea avizelor si acordurilor care nu vor mai avea termene de valabilitate pana la finalizarea completa a documentatiei de urbanism depuse, iar a treia este cu privire la obligativitatea eliberarii documentelor”.
Mihai Chirica, Primar Mun. Iasi: “Am dat dispozitie colegilor mei si cu cei de la audit pentru modificarea procedurilor privind implementarea acestor prevederi. Eu le vad oportune mai ales ca ele vin sa intareasca alte legi si alte dispozitii legale, sa le cuprind pe toate, ale statului privind comunicarea, publicarea si alte masuri pe care le-am luat de-a lungul timpului si nu vizeaza 550 neaparat si alte obligatii ale statului roman in relatia cu cetatenii sai”.
Marian Chiriță, Consilier Local AUR: “Se pune presiune pe primarii pentru aceste documente, sunt prea putini angajati si noi suntem in deficit”.
Accelerarea proiectelor de construcții, reduce blocajele birocratice, dar pune o presiune crescută asupra instituțiilor publice care vor trebui să respecte termene stricte sau să-și asume decizii tacite.
Rămâne de vazut cum ordonanța va fi aplicată la nivel local și dacă se vor evita interpretările abuzive sau scapările de reglementare.