Într-o frumoasă dimineață de primăvară, pe când încă nu se așezaseră bine parandărăturile din investițiile giudețului, că era abia la început, marele Don Costelo, zis și Volpone, baronus maximus giudețeanus, se gândea la „viitorul instituției de pază”, să combine el ceva pe acolo. Astfel, într-o roire de acte și hârtii, a reușit să adune o „echipă de elite”, oameni care, să fim serioși, nu aveau nici măcar habar ce înseamnă cuvântul „pază”, dar știau bine să își păzească propriile interese. Dar nu e totul! A venit momentul în care, ca orice om de stat adevărat, jupînul Costeleone nu s-a mulțumit cu jocuri de culise. A decis să-l răstoarne pe fostul director, Lucaci, un om cu o carieră întreagă în spate, cu o muncă bine făcută, deși… uneori, prea corectă pentru gusturile celor care nu se opresc la principii. Cum altfel să îți exprimi „marea viziune” decât printr-un concediu forțat, abuziv și plin de tupeu acordat unui profesionist care nu te pupă în fund? Numai că Lucaci nu a fost nici pe departe un personaj care să se lase înfrânt atât de ușor, și a dat în judecată Consiliul. Iar instanța, acea doamnă impunătoare cu o lege între mâini, a decis că Vulpoiul s-a făcut de râs. Și astfel, tot contribuabilul județean, cel ce mănâncă pâinea amărăciunii și plătește taxe și impozite, a fost obligat să plătească despăgubiri pentru un capriciu de-al unui politician de tablă zincată, ce credea că poate face ce vrea cu oamenii și instituțiile sub „domnia” sa. Și nu orice despăgubiri, ci acelea care ar putea să hrănească vreo sută de familii, dacă nu chiar mai multe.
În final, domnilor și doamnelorinstituția hăituită și distrusă de campionul de tablă Costel merge în continuare pe calea mizeriei și nesiguranței în care sunt ținuți bieții salariați. Tot el e cel care îi încurajează pe la spate pe lacheii săi, cum ar fi nea Romicî de la Ăeroport, să ecsternalizeze serviciile de pază, luând astfel în mod ticălos pâinea de la gură propriilor angajați. Și umblă cu șușe gen “economie la buget” prin ședințe. Deh, externalizările produc parandărăt, ce vreți?! Iar Don Costeleone, il capo dei tuti capi, rămâne un personaj din filmele neturnate ale marelui regizor Ford Copula …Copola, scuzați! Dar cu un scenariu trist, în care noi, cetățenii, suntem de multe ori victimele propriilor noastre speranțe, iar dreptatea e uneori atât de „subiectivă” încât te întrebi dacă nu cumva trăim într-un film absurd. Iar bătaia de joc, stimaților, nu se oprește aici – din păcate, se joacă pe banii noștri.
