Viața și Minunile Sfintei Cuvioase Parascheva

0
211

„Ea pururea suspina si neparasit tânjea cumu-si va înfrumuseta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci, la vederea Mirelui sau, de slava si de lumina si de bucuria cea fericita.”

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxa de pretutindeni praznuieste pe Sfânta Cuvioasa Parascheva. În mod deosebit, ea este cinstita în Moldova, întrucât de mai bine de 370 de ani moastele ei se gasesc la Iasi, fiind izvor de binecuvântare si de însanatosire duhovniceasca si trupeasca pentru toti cei care o cheama în rugaciune sa fie mijlocitoare catre Preamilostivul Dumnezeu.

Viata Sf. Cuvioase Parascheva

Sfânta Cuvioasa Parascheva a trait în prima jumatate a veacului al XI-lea. Prima mentiune în limba româna despre viata sfintei o gasim în Cartea româneasca de învatatura a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, Iasi, 1643.

S-a nascut în Epivata (azi Selimpasa), pe tarmul Marii Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului Bizantin.

Parintii ei, oameni de neam bun si credinciosi, au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea si împlinirea virtutilor crestine. Un frate al ei, dupa ce a învatat carte, s-a calugarit sub numele Eftimie; a fost ales episcop, în localitatea Madite, pentru dragostea fata de cele sfinte si pentru cultura sa deosebita.

Sfânta Parascheva si-a petrecut copilaria în casa parintilor, sub ocrotirea acestora. Se spune ca pe când avea zece ani, „fiind într-o biserica a Precistei“ a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: „Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sadit în inima ei dorul de desavârsire si din acel moment a început sa savârseasca multe fapte de milostenie.

Deseori si-a daruit hainele sale saracilor, fara sa tina seama de mustrarile parintilor.

Mostenind o mare avere de la parinti, tânara Parascheva a daruit saracilor partea ce i se cuvenea din mostenire si, „parasind frumusetea acestei lumi“, s-a retras „în adâncul pustiei“. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învatatura de la calugari si calugarite cu aleasa viata duhovniceasca.

Urmând sfaturile acestora, a parasit capitala, îndreptându-se spre tinutul Pontului, dupa ce a trecut prin Calcedon (Kadiköy), unde s-a închinat la moastele Sfintei Mucenite Eftimia. Vreme de cinci ani a ramas la Manastirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat cu dorinta de a-si petrece restul vietii în Tara Sfânta. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat într-o manastire de calugarite în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul si s-a înaltat duhovniceste în rugaciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezatorul, ca Sfânta Maria Egipteanca si ca atâtia alti ostenitori ai pustiei roditoare de desavârsire.
Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune ca acum Sfânta nu mai avea grija „nici de vesminte si de asternuturi, nici de mâncari si de mese, nici de casa sau slujnice, ci numai de curatia sufletului si de raspuns judetului (judecatii n.n.) ce va sa fie“. „Ea pururea suspina si neparasit tânjea cumu-si va înfrumuseta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci, la vederea Mirelui sau, de slava si de lumina si de bucuria cea fericita. De aceasta (…) ochii de lacrimi îi erau întunecati pururea“.

Într-o noapte însa, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, sa se reîntoarca în locurile parintesti: „Sa lasi pustia si la mosia ta sa te întorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamântului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit.“ Dupa ce a avut aceasta vedenie, sfânta fara de voie lasa pustia si se întoarse în lume si la }arigrad veni. Si mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne si catre icoana Sfintiei Sale cazu si cu lacrimi se ruga asa si zicea: “N-am alta nadejde, n-am alt acoperamânt. Tu-mi fii îndreptatoare, tu-mi fii folositoare… Ca pâna am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, daca m-am întors în lume, îndrepteaza-ma pâna la sfârsitul vietii mele, ca alta nadejde nu am“.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care s-a nascut, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. În timpul calatoriei pe mare, corabia a fost pe punctul de a se scufunda din cauza unei furtuni puternice. În acel moment tânara Parascheva a strigat: „Kalikratei“ (Mult curaj), si, de atunci, conform traditiei, tarmul unde s-au salvat se numeste Kalikratea. În Epivata, continua Mitropolitul Varlaam, „truda catra truda si durere catra durere adauga, cu post si nedormire pe sine se înfrumuseta…, cu lacrimi pamântul uda si se ruga: «Doamne Iisuse Hristoase, cauta din lacasul Tau cel sfânt; am lasat toate si dupa Tine am calatorit în toata viata mea si acum, îndura-Te, Doamne, spune îngerului blând sa ia cu pace sufletul meu»“. Împacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

A fost îngropata ca o straina, fara ca nimeni sa stie cine era. Dar Dumnezeu, voind sa o proslaveasca, a descoperit în chip minunat cine era acea straina.

Se spune ca un marinar a murit pe o corabie si trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la tarm, iar un sihastru care traia acolo a rugat pe niste crestini sa-l îngroape dupa rânduiala crestineasca. Sapând o groapa, „aflara trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mireasma“. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea trupul corabierului, cel rau mirositor. Dar, în noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, pe nume Gheorghe, i s-a aratat în vis o împarateasa, sezând pe un scaun luminat si înconjurata de multime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mâna, l-a ridicat si i-a zis: „Gheorghe, pentru ce n-ati socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu stiti ca Dumnezeu a iubit frumusetea ei si a vrut sa o proslaveasca pe pamânt?“. Iar împarateasa pe care o vazuse în vis si care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva, într-un loc de cinste. Aceeasi vedenie a avut-o si o femeie credincioasa, cu numele Eftimia, într-acelasi chip si în aceeasi noapte, si a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare. Credinciosii de acolo, auzind de visul celor doi, au înteles ca este un semn dumnezeiesc, si au luat trupul Cuvioasei din mormânt si l-au adus cu mare bucurie, „cu lumini si cu tamâie“, asezându-l în Biserica „Sfintii Apostoli“ din Epivata.

Minunile Sf. Cuvioase Parascheva

Nu mult dupa aceste evenimente au avut loc vindecari minunate în urma rugaciunilor care se faceau lânga cinstitele sale moaste. Crestinii din Epivata au zidit o biserica pe locul în care au trait ea si parintii sai.

Vestea despre minunile care se savârseau în apropierea sfintelor moaste s-a raspândit curând în Tracia si în Peninsula Balcanica. Este foarte probabil ca Patriarhia Ecumenica a trecut-o de timpuriu în rândul sfintilor. Sicriul a ars, dar Moastele Sfintei au ramas neatinse

Dintr-o scrisoare din 7 ianuarie 1889 adresata de arhiereul Valerian Stefanescu episcopului Melchisedec Stefanescu, aflam ca a ars toata lemnaria sicriului, de la pereti pâna la hainele Sfintei. Capacul s-a lasat pe corpul Sfintei si flacarile au cuprins capacul, care se vede foarte ars, dar netopit. Focul a mistuit si partea de dedesubt a raclei si a ajuns la o salteluta umpluta cu bumbac, pe care sta corpul Sfintei. Aceasta salteluta se vede arsa la partea de dedesubt pâna la bumbac, care este pârlit putin. Chiar daca jaraticul statea pe hainele Cuvioasei Parascheva, acestea nici macar nu miroseau a fum.

Pecetile de ceara de la vesmintele ei (care proveneau din timpul lui Vasile Lupu) nu se topisera. Ridicate din jar, Sfintele moaste au fost puse în racla din lemn în care au fost aduse initial din Constantinopol si asezate în altarul paraclisului de la Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi“. Apoi au fost stramutate în noua Catedrala Mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887.

Doar pentru o scurta perioada de timp, între 15 martie si 27 octombrie 1944, din cauza ofensivei sovietice în Moldova, sfintele sale moaste au fost mutate la Manastirea Ciorogârla, lânga Bucuresti, iar ulterior, pâna la 26 noiembrie, acelasi an, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments