Interviu în oglindă

Oltița CÎNTEC: ”A lucra în teatrul pentru publicul tânăr înseamnă să investești în viitor, să proiectezi azi valoare culturală în generațiile care peste ani vor fi adulți”. Florin CÎNTIC: ”Agenda culturală a Iașului este dominată, cu excepția a două mari festivaluri internaționale, de provincialism și mici coterii locale”.

0
471 views

Sunt persoane cunoscute în lumea culturală a Iașului. Oltița Cîntec este critic de teatru, doctor în Teatrologie, președintele Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru România (AICT.Ro), profesor asociat la Facultatea de Teatru de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. Este și director artistic al Teatrului Luceafărul din Iași. Florin Cîntic este de câțiva ani director al Arhivelor Naționale, filiala Iași, și, în același timp, istoric și scriitor. Prin activitatea lor, ambii se implică foarte serios în viața culturală a orașului nostru, iar în cadrul Interviului în oglindă, am căutat să deslușim câteva secrete ale unui cuplu foarte reușit de personalități remarcabile din Iași.

 

1. Când și cum s-a născut dragostea pentru cultură? Pentru că e clar că aveți o afinitate deosebită pentru cultură…

Oltița CÎNTEC: Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc, să descopăr lucruri noi, să fiu informată. Am avut de mică o curiozitate ieșită din comun, peste media specifică oricărui copil, ceva aproape compulsiv care mă determina să nu renunț până nu aflam „cum?”, „de ce?”, „când?”. În familia mea din Ardeal, una dintre ideile fundamentale era că școala și cartea te fac om, așa încât am avut dintotdeauna dorința de-a studia. Privind retrospectiv, îmi amintesc cu umor de momentul când sora mea a mers în clasa I, cu un an înaintea mea, și a fost musai să mi se cumpere și mie ghiozdan și rechizite! Mă simțeam într-o stare de inferioritate devastatoare, era o mică dramă pe care părinții au rezolvat-o în felul pe care vi l-am spus. În școala generală, la dorința mea, participam la cursuri de balet, la Casa de cultură din Târnăveni, apoi am fost selectată pentru Liceul de coregrafie din Cluj. Dar nu m-am dus.

Florin CÎNTIC: Îmi este extrem de greu să definesc un moment inaugural când mi s-a declanșat fascinația pentru cultură. Cea mai veche amintire ar putea fi aceea cu mama mea citindu-mi Balada unui greier mic și cu mine plângând când zurbagiul cantautor se sfârșea oftând: „tare-s mic și necăjit…”(ratând astfel, desigur, mesajul mobilizator și moralizator al poemului). Sau poate prin anul 1971, când mergeam la redacție (tatăl meu fiind la acea vreme Redactorul-șef al ziarului botoșănean „Clopotul”, unde era ziaristă și mama) și, după ce mă jucam în tipografie la linotip cu nenea Muraru, care mă lăsa să-mi scriu în plumb numele făcându-mi o parafă cu care mă dădeam artist la școală, mă duceam în biroul de la corectură unde erau cele 15 volume din Larousse (dispărute un deceniu și ceva mai târziu când am revăzut redacția) pe care le deschideam fascinat la drapele și la poze (da, erau în franceză și în clasa a II-a nu știam franceză). Oricum, în casa noastră de la Botoșani era mereu ușa deschisă scriitorilor și artiștilor și acest mediu cred că a contribuit pe lângă biblioteca familiei și concertele explicate în deschidere ale Filarmonicii (proiect pe care eu unul l-aș finanța urgent și azi) la interesul meu pentru cultură. Și, mă grăbesc să o spun, am fost și am rămas „old school” în această chestiune: pentru mine cultură înseamnă valoare și excelență creativă, nu leorbăieli ideologizante și impostură gureșă a unor politruci de tip nou puși pe prostit fraierii cu bani, buni la gargară cu fantasme. Nu citesc, nu apreciez decât cultura de vârf, incluzând aici explorări conceptuale originale și stilistice ale unor artiști contemporani din artele plastice sau performative sau jazz-ul ori progressive rock-ul. Exclud din acest areal festivalurile comerciale, stand-up comediile sau kitsch-ul dement și fals (făcut cu scenariu dinainte) al diverselor măscăreli televizate. Cultura nu e și nu poate fi entertainment, în sensul grosier comercial, pentru mine. E adevărat că ce spun eu are nevoie de celălalt volet, paralizat la noi, care se numește educație.

 

2. Cum se împacă trecutul (arhivele) cu prezentul și viitorul (teatrul pentru copii și tineret)?

Oltița CÎNTEC: Se împacă perfect, etapele acestea care structurează temporalitatea – trecutul, prezentul, viitorul – sunt strâns legate. Mie mi-au plăcut dintotdeauna copiii, îmi place să cred că am reușit să-mi și conserv o dimensiune juvenilă la care mă întorc cât de des pot, dar revin în prezent, nu rămân acolo, în infantil! A lucra în teatrul pentru publicul tânăr înseamnă să investești în viitor, să proiectezi azi valoare culturală în generațiile care peste ani vor fi adulți, să contribui la formarea lor. Cultivarea afectivității e la egalitate ca importanță cu a raționalității, sunt în tandem, iar teatrul contribuie din plin la modelarea sensibilității. Și la dezvoltarea creativității, a gândirii critice, alte dimensiuni importante ale personalității în devenire.

Florin CÎNTIC: Excelent. De mulți ani nu discutăm aproape deloc problemele legate de serviciu acasă și doar în rare cazuri ne consultăm în vreo chestiune spinoasă. Iar cum arhivele sunt o instituție de reglementare și control care verifică, în temeiul legii, toți creatorii de arhivă, inclusiv teatrele, vă dați seama că Teatrul „Luceafărul” are o arhivă pusă la punct în mod exemplar.

 

3. Sunteți, ambii, la conducerea unor instituții importante din municipiul Iași. Ce proiecte desfășurați în parteneriat?

Oltița CÎNTEC: Cea mai recentă colaborare a fost la spectacolul pentru tineret Istorie la persoana I, o producție de teatru devised a Teatrului Luceafărul. Se joacă joi seara (15 noiembrie, ora 18.30). E un spectacol realizat în echipă de mine și colegii mei actori – Ioana Natalia Corban, George Cocoș, Alex Iurașcu, care propune – utilizând o formulă de lucru foarte modernă, colaborativă, fără un text pre-existent, în care actorii sunt și interpreți și ei înșiși – o perspectivă inedită asupra unor teme istorice. Ne-a interesat, așa cum anunțăm și prin titlu, istoria „mică”, aceea a fiecăruia dintre noi, și să evidențiem felul în care suma acestor istorii „mici” se transformă în istoria oficială. Echipa proiectului a utilizat mai multe surse de documentare: autobiografiile actorilor (născuți în 1989!), părinților și bunicilor lor, exerciții de improvizație cu un focus-grup de (pre)adolescenți, memorii, jurnale, interviuri care au circulat pe internet și, desigur, câteva imagini din fondul Arhivelor Naționale Iași, privindu-l pe ultimul domnitor care a stat pe tronul lui Ștefan cel Mare, Grigore Alexandru Ghyka, al cărui descendent direct este prințul Mihai Ghyka. Un prinț în carne și oase, care apare în spectacol (filmat), vorbind despre ce înseamnă să fii astăzi într-o asemenea descendență.

Florin CÎNTIC: Relativ puține, prin natura lucrurilor. Unul care mi s-a părut important, dincolo de proiectul actual cu „Istorie la persoana întâi” – unde am contribuit și noi cu anumite date și fotografii -, a fost „Harta senzorială a Iașului”, un proiect interactiv, care implica un număr de vizitatori ce intrau în contact cu câteva locuri ale memoriei din Iași care spuneau o poveste documentată cu ajutorul nostru și ilustrată artistic de artiștii teatrului. A fost, anul trecut, una dintre reușitele celei de-a zecea ediții a festivalului organizat de Oltița la Teatrul „Luceafărul”.

 

4. Dacă ați face schimb de funcții, ce schimbări ați aduce la instituția respectivă?

Oltița CÎNTEC: Nu mă pricep la arhive, deci nu mă bag. V-am zis că educația mea ardelenească m-a structurat pe modelul să te ocupi de ce te pricepi. În analiza teatrală, în teatrologie în general, dorința mea perenă de a afla noutăți, de a descoperi continuu, și spiritul meu critic și-au găsit un teren fertil. Deschiderea către poteci netocite, îndrăzneala de-a forța limitele uneori, dorința de-a ocoli previzibilul și rutina m-au ajutat ca, împreună cu echipa de la ”Luceafărul”, să atingem performanțele artistice actuale, să realizăm 11 ediții de Festival Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), un eveniment declarat „festival remarcabil” de Asociația Europeană a Festivalurilor de la Bruxelles. Un principiu ferm în spiritul căruia am fost educată acasă la Târnăveni și la Târgu Mureș a fost că ești ceea ce faci, că trebuie să construiești ceva în zona la care te pricepi, după ce ai descoperit la ce te pricepi. Și, mai ales, să faci foarte bine.

Florin CÎNTIC: Nu cred că ar putea fi adăugate prea multe lucruri care să schimbe în și mai bine activitatea „Luceafărului” (una dintre cele mai performante instituții de gen sub raport financiar, administrativ și creativ din țară), și o să spun doar că Oltița, cu viziunea artistică, cu intransigența ei critică, cu standardele valorice și conexiunile internaționale pe care le are face o echipă excepțională cu Ioan Holban, manager cultural încercat, critic și om de litere reputat și om extraordinar. Ce-ar putea fi de schimbat? (Poate dezordinea creativă din biroul directorului artistic, care pe mine mă omoară – smiley face!).

 

5. Care este ultima piesă de teatru pe care ați vizionat-o împreună?

Oltița CÎNTEC: Florin beneficiază primul de expertiza mea în ceea ce privește spectacolele de teatru și zice, de multe ori: „Du-te tu mai întâi și spune-mi dacă merită”! Cel mai recent spectacol vizionat împreună a fost Stage Dogs, un regal actoricesc cu Marcel Iureș și Florin Piersic Jr. cu care am deschis FITPTI 2018. Eu îl vedeam pentru a doua oară și am stat în puncte diferite ale sălii de la Luceafărul.

Florin CÎNTIC: Stage Dogs montată la Teatrul ACT, cu Marcel Iureș și Florin Piersic jr., un Hit al Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr din acest an, care a arătat publicului ieșean ce înseamnă standarde internaționale de actorie într-o montare cu un buget minimalist.

 

6. Iașul a pierdut o (primă) competiție pentru titlul de capitală culturală europeană. Care sunt șansele pentru ca, în viitor, orașul nostru să obțină un asemenea titlu?

Oltița CÎNTEC: A alerga după un titlu sau altul e mai puțin important, din punctul meu de vedere, decât a avea, ca urbe, o viață culturală bogată, cu evenimente care să atragă consumatorii de cultură, să-i stimuleze să socializeze cultural. Iar situația actuală a Timișoarei, care a câștigat titlul pentru 2021, îmi certifică spusele. Sunt acolo mari întârzieri, nu s-au respectat angajamentele inițiale, intelectualii și creatorii sunt divizați din motive, multe, întemeiate. În schimb, Clujul, care a pierdut competiția, a continuat tot ce și-a propus prin dosarul de candidatură, au loc manifestări culturale faine și în absența titlului. Deci ideea e să lucrăm pentru oameni, să oferim creatorilor oportunități de exprimare, nu să fugim după titluri. Dacă faci treabă bună, vin și titlurile. Acesta ori altele.

 

Florin CÎNTIC: Capitala Europeană a Culturii este un program de peste trei decenii susținut de UE prin care orașul își schimbă fața grație unui proiect cultural. Nu e despre cine merită, nici despre patrimoniu sau instituții venerabile, ci despre cine e mai inovativ și dinamic. Nu aduce bani. Cei în cauză trebuie să obțină bani, inclusiv de la guvern. Un proiect inteligent aduce ceva nou care să stârnească interesul publicului european dispus să se suie în avion, în tren sau în mașina proprie ca să participe la ce se întâmplă acolo. Un oraș cu o conducere inteligentă (cum a fost cazul orașului Bordeaux) își duce mai departe proiectul în ciuda deciziei subiective a unui juriu conjunctural. De aceea, o obligație importantă din Regulamentul de Participare (pe care juriul a ignorat-o în cazul României) era votarea în prima faza a concursului a unei strategii culturale pentru oraș (ceea ce Iașul are deja instituită încă din 2014, prin Hotărâre de Consiliu Local, și nu ar mai trebui decât să lanseze un concurs pentru un Plan de Acțiune). Văd că din proiectul nostru se mișcă ceva în domeniul infrastructurii culturale la Baia Turcească și la Palatul Braunstein. Lent și cam neconvingător pe ansamblu, agenda culturală a orașului fiind dominată, cu excepția a două mari festivaluri internaționale, de provincialism și mici coterii locale. Următorul moment când mai vine rândul României e parcă prin 2035, așa că mă abțin de la predicții.

 

7. Ce mesaje doriți să transmiteți prin editorialele publicate în presă?

Oltița CÎNTEC: Prin articolele mele de analiză teatrală doresc să stimulez interesul și dragostea pentru artele spectacolului, pentru creațiile de valoare, să împărtășesc cu ceilalți spectatori competența acumulată. Și eu sunt un spectator de teatru, unul care am transformat o pasiune într-o profesie, un spectator cu experiență, cu lecturi și algoritmi analitici.

Florin CÎNTIC: În ordine: a) puneți mâna pe carte; b) nu mai credeți toate tâmpeniile manipulatoare vânturate de televiziuni, agenți de influență și trolli; c) judecați cu capul vostru; d) plesniți-i (simbolic) pe cei care fac afirmații fără să aducă probe sau argumente; e) cea mai benefică formă de iubire de țară este patriotismul critic și așa mai la vale…

 

8. Dacă ar fi să începeți de la zero în privința carierei, ce ați alege?

Oltița CÎNTEC: Profesorul meu de literatură din liceu spunea că voi ajunge jurnalist. Profesorul meu de matematică din liceu mă sfătuia să fac matematică. Profesoara mea de psihologie zicea să mă fac judecător. Cred că m-aș orienta spre justiție!

Florin CÎNTIC: M-aș face maseur, ca să pot emigra și la 56 de ani.