Iaşi este cel mai mare oraş din nordul României şi locul în care s-au născut mari personalităţi ale ţării noastre. Loc încărcat de istorie, Iaşi este o destinaţie turistică care poate fi vizitată în orice anotimp. Capitală a Moldovei şi în acelaşi timp un important centru universitar, Iaşul este un oraş dinamic în care nu ai cum să te plictiseşti. Fie că îţi aloci timp pentru a vizita şi admira centrul, parcurile şi străzile sale, sau ai trecut în agendă unul dintre programele culturale, din Iaşi niciun turist nu pleacă dezamăgit.
Oferta turistică a oraşului Iaşi este largă şi acoperă toată gama de interese. Iată și câteva locuri de cazare. Monumentele istorice sunt întâlnite la tot pasul, iar clădirile impunătoare străjuiesc marile bulevarde şi străduţele adiacente. Aici se află şi cea mai veche grădină botanică din România, care adăposteşte peste 800 de specii de trandafiri, precum şi numeroase muzee, biserici şi parcuri de o frumuseţe surprinzătoare. De precizat şi faptul că Iaşi este capitala ortodoxiei din nordul ţării, fiind locul în care îşi are sediul Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei şi este punct de plecare spre numeroasele lăcaşe de cult din regiunea Moldova.
1.Palatul Culturii şi Complexul Comercial Palas
Unul dintre simbolurile oraşului Iaşi este, indiscutabil, Palatul Culturii. Această clădire impresionantă este opera arhitectului I.D. Berindei. Construcţia sa a început în 1906 şi abia două decenii mai târziu a fost finalizată, fiind inaugurat de Regele Ferdinand al României. Conceput ca o construcţie în stil neogotic, Palatul Culturii din Iaşise remarcă prin grandoare şi detaliile arhitecturale. În prezent, Palatul Culturii este sediu pentru numeroase instituţii culturale.
Fotografie preluata de pe www.iasi4u.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Recent, Palatul Culturii din Iaşi a trecut printr-un amplu proces de reabilitare şi a fost şi mai bine pus în valoare graţie unui proiect amplu de urbanism – Palas Iaşi.
2.Parcul Copou
Parcul Copou, situat pe dealul cu acelaşi nume, este o oază de verdeaţă în capitala Moldovei şi locul în care marele poet Mihai Eminescu s-a odihnit la umbra teiului care acum îi poartă numele. Lângă Teiul lui Eminescupoate fi admirat şi bustul poetului, iar în apropiere funcţionează Muzeul Eminescu din patrimoniul căruia fac parte opere importante şi volume de poezii.
Fotografie preluata de pe ro.wikipedia.org. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Parcul Copu, cel mai mare din Iaşi, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea şi adăposteşte şi cel mai vechi monument din România: Monumentul Legilor Constituţionale care mai este cunoscut şi ca Obeliscul cu lei. Parcul Copu este gazda Târgului Naţional de ceramică „Cucuteni”.
3.Gastronomia moldovenească
Fotografie preluata de pe fulviameirosu.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Nicio vizita la Iaşi nu este completă fără a te delecta cu preparate din bucătăria moldovenească. Moldova este o zonă renumită pentru diversitatea culinară şi felurile de mâncare savuroase. Celebrele poale în brâu, sărmăluţele în foi de viţă, prăjiturile şi cozonacii, toate stropite din belşug cu vinurile aromate ale Moldovei, sunt un răsfăţ pentru papilele gustative. Cel mai reprezentativ preparat pentru această zonă a ţării este mămăliga, servită în combinaţii cu diverse alte preparate pe bază de carne.
4.Grădina Botanică
Fotografie preluata de pe www.uaic.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Grădina Botanică din Iaşi este cea mai veche din România. Acest spaţiu este un loc mirific, unde mii de specii de plante pot fi admirate în toată splendoarea lor. Grădina Botanică din Iaşi a fost înfiinţată în 1856 de Anastasie Fătu şi se întinde în prezent pe o suprafaţă de 5 hectare, fiind amenajată în mai multe sectoare. Aici sunt cultivate plante ornamenale, plante mediteraneene, tropicale, ierboase, lemnoase şi poate fi admirată o colecţie de 800 de varietăţi de trandafiri.
5.Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Fotografie preluata de pe www.romaniacurata.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Regiunea Moldovei este renumită pentru încărcătura spirituală şi numărul impresionant de lăcaşe de cult. Unul dintre simbolurile Iaşului este clădirea Mitropolia Moldovei şi Bucovinei situată în centrul oraşului şi unde credincioşii se pot închina la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată de creştini ocrotitoarea Moldovei. În fiecare an, aici vin să se închine şi să se roage la moaştele Sfintei Parascheva sute de mii de credincioşi.
6.Teatrul National „Vasile Alecsandri”
Teatrul National din Iasi este considerat cel mai vechi teatru din Romania si ascunde multe minunatii istorice. Aici poti admira Cortina, pictata de M. Lenz in 1896, sau Cortina de fier, pictata de Al. Goltz si Candelabrul din cristal de Venetia cu 109 becuri. Cladirea este inscrisa in Lista monumentelor istorice. Teatrul a fost renovat si, in prezent, este functional.
7.Bojdeuca lui Ion Creanga
Bojdeuca lui Ion Creanga din cartierul Ticau este casa memoriala a faimosului scriitor. In aceasta casa a locuit Ion Creanga intre 1872 si 1889. Casa are doua odai si mobila specifica acelei perioade. Aceasta este prima casa memoriala din Romania, devenind muzeu in 1918. Aici se poate gasi si o expozitie documentara a operelor lui Ion Creanga, inaugurata in 1989.
8.Muzeul Unirii
Muzeul de pe strada Alexandru Lapusneanu este o cladire istorica si o capodopera arhitecturala, construita intre 1800 – 1806, in stil neoclasic. In muzeu, sunt expuse piese istorice care spun povestea Revolutiei de la 1848 si Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca din 1859. In trecut, cladirea era casa mai multor familii boieresti, printre care a fost si resedinta lui Alexandru Ioan Cuza. Palatul este declarat monument istoric.
9.Casa Dosoftei
Casa Dosoftei, numită și Casa cu arcade, este o clădire veche din municipiul Iași, construită în secolul al XVIII-lea. Este situată în centrul orașului, pe str. Anastasie Panu nr. 69, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii și Biserica „Sf. Neculai Domnesc”. În prezent, ea găzduiește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași, înființată în 1970.