Un secol de la mutarea Capitalei României la Iaşi

0
151

În perioada 14-16 decembrie, la Iași, Departamentul Centenar din cadrul Guvernului României, Banca Naţională a României şi Primăria Municipiului Iaşi vor organiza o serie de manifestări reunite sub titlul ,,Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale”.

Evenimentele sunt dedicate împlinirii unui secol de când Iaşul a devenit capitală de război şi au ca scop iniţierea unui proces de reevaluare a rolului istoric jucat de Moldova și de Iași în efortul comun de renaștere politică și militară a Statului Român. ,,Chiar de când am ajuns la conducerea Departemantului Centenar am constatat, cu surprindere, că în Hotărârea de Guvern care stabilește manifestările și acțiunile cu rol de a marca intrarea României în Primul Război Mondial nu era alocat niciun loc, niciun eveniment Iașului. Această pagină importantă de istorie a României a fost oarecum ocultată. E rolul istoricilor să reevalueze perioada în care Iașul și Moldova au contribuit la efortul de război, efort care a condus la Marea Unire. De aceea una din prioritățile mandatului meu să înscriu în programul de manifestări Iași ca pilon foarte important. Cel mai important moment va fi vineri, când după 73 de ani Trenul Regal va ajunge în Gara Iași. În tren se va afla Familia Regală, adică Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, și Alteța Sa Regală Principele Radu”, a declarat secretarul de Stat Florin-Daniel Şandru, coordonatorul Departamentului Centenar, la conferința de presă dedicată manifestărilor. La eveniment au mai participat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, și Dănuţ Crăciun, directorul Sucursalei Regionale a BNR Iaşi. ,,Primăria este principalul partener în cadrul acestui eveniment. Este și firesc, fiind vorba de centenarul celui mai important eveniment din istoria acestei țări. Iașul și-a manifestat de fiecare dată, cu sinceritate, statutul de gazdă. Am contribuit din punct de vedere material, publicitar și logistic pentru aceste manifestări. Primăria Iași nu se va opri aici, vom continua până în 2018. Deschiderea a fost pe 1 decembrie, odată cu lansarea de carte a domnului profesor Ion Agrigoroaiei. Pe 24 ianuarie vom avea o dublă lansare dedicată aceluiași eveniment. Vom continua inclusiv cu includerea unor investiții în infrastructură. Agenda poate fi lărgită în contextul investirii noului Guvern, pentru că putem îndrăzni mai mult decât celebrări și comunicări. Nuanța pe care Iașul o va da pe parcursul următorilor doi ani va fi puțin agresivă, în sensul bun al cuvântului. Credem că România poate renaște în spiritul ei. Avem nevoie să redescoperim spiritul românesc în tot ceea ce facem în următoarea sută de ani”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Cu aceeași ocazie a fost lansat și siteul Departamentului Centenar, centenar.gov.ro.

Programul manifestărilor

Manifestările vor debuta miercuri, 14 decembrie 2016, la ora 12:30, cu depunerea unor coroane de flori şi oficierea unei scurte slujbe religioase în sectorul militar al Cimitirului Eternitatea, la care va participa inclusiv vicepremierul Vasile Dîncu. După acest moment, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” va prelua oficiile de gazdă, astfel că, de la ora 13:30, va avea loc un Prânz în Sala Paşilor Pierduţi. Ziua se va încheia cu Şedinţa Festivă a Academiei Române ce se va desfăşura în Aula ,,Mihai Eminescu” a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza”, între orele 14:30 şi 17:00.

Cea de-a doua zi a manifestărilor, joi, 15 decembrie, se va deschide cu dezvelirea unor plăci comemorative care să marcheze clădirile în care au funcţionat instituţiile reprezentative ale Statului Român, în perioada 1916-1918, după cum urmează: la ora 11:00 la reşedinţa Reginei Maria (Palatul Copiilor din Iaşi), la ora 11:30 la Palatul Rosetti-Roznovanu (astăzi sediul Primăriei Municipiului Iași), iar la ora 12:00 la sediul BNR Iaşi. La ora 15:00 la Palatul Culturii, va avea loc vernisajul expoziţiei ,,BNR în timpul Marelui Război”, organizată de BNR. Publicul va avea apoi ocazia să asiste, de la ora 16.00, la proiecţia filmului documentar ,,Iaşi, Capitală de Război”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, care va avea loc la Ateneul Tătăraşi.

Vineri, 16 decembrie, în ultima zi a manifestărilor, va avea loc dezvelirea unor plăci comemorative: la ora 10:00 la sediul Senatului României (Palatul Universităţii / Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi” Iaşi), şi la ora 11:00 la sediul Camerei Deputaţilor (Teatrul Naţional ,,Vasile Alecsandri” din Iaşi). De la ora 12:00, Asociaţia ,,Tradiţia Militară” va efectua demonstraţii în Piaţa Unirii. În Complexul Palas Mall va avea loc, începând cu ora 13:00, vernisajul expoziţiei fotografice ,,Personalităţi ale Marelui Război”, realizată de către Departamentul Centenar în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Arhivele Naţionale ale României, care va fi deschisă publicului larg. La ora 14:00 în Gara din Iaşi va sosi Trenul Regal. Membrii Familiei Regale vor fi primiţi de către reprezentanţii autorităţilor locale, după care se va organiza un ceremonial militar. Pe toată durata staţionării în Gara Iaşi, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public în intervalul 14:30-21:00, iar pe 17 decembrie, în intervalul 9:00-12:00. În aceeaşi locaţie, publicul va putea admira şi Expoziţia fotografică intitulată ,,Căile Ferate Române în Primul Război Mondial”, realizată de către Departamentul Centenar în colaborare cu Centrul Naţional de Calificare și Instruire Feroviară. Ultima plăcuţă comemorativă care semnalizează clădirea în care a funcţionat, în perioada 1916-1918, reşedinţa Regelui Ferdinand I (astăzi Muzeul Unirii din Iaşi) va fi dezvelită la ora 14:30. Suita evenimentelor de la Iaşi se va încheia cu o recepţie oficială organizată de către BNR în holul central al Palatului Culturii, începând cu ora 19:00. La eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, reprezentanţi ai Familiei Regale, reprezentanţi ai Academiei Române, reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, rectorii universităţilor din Iaşi, reprezentanţi ai corpului universitar şi ai societăţii civile.

Evenimentul ,,Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale” este organizat în parteneriat cu Academia Română, Casa Regală a României, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Universitatea ,,Al.I. Cuza” din Iași, Complexul Muzeal Naţional ,,Moldova” Iaşi, Ateneul Tătărași, Societatea de Studii Istorice din România, Asociația Studenților Jurnaliști din Iaşi. Partenerii media ai evenimentului sunt Agerpres (partener principal), Televiziunea Română, Societatea Română de Radiodifuziune şi Viva FM Iaşi.

Pe fondul retragerii armatei, administraţiei şi a unei părţi a populaţiei în Moldova, în ultima parte a anului 1916, Iaşul devine capitala statului român, Bucureştiul fiind ocupat de germani pe 6 decembrie 1916. Timp de doi ani (1916-1918), la Iaşi au funcţionat Guvernul şi Parlamentul, fiind luate decizii importante precum votul universal şi reforma agrară.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments