Preşedintele Barack Obama lansează un apel de unitate pentru protestatarii anti-Trump

0
52

Mesajul de unitate vine după prima întâlnire dintre Barack Obama şi Donald Trump, care a avut loc la Casa Albă, informează Reuters.

”Este important să ne amintim la două zile după alegeri că, chiar dacă suntem democraţi sau republicani, cu toţii suntem înainte de toate cetăţeni americani şi patrioţi. Acesta este mesajul pe care preşedinte speră că îl vor auzi cei mai mulţi oameni”, a susţinut purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Josh Earnest.

Zeci de mii de oameni au ocupat miercuri noaptea străzile din mai multe oraşe şi metropole american pentru a protesta faţă de victoria republicanului Donald Trump. Autorităţile americane au anunţat că cel puţin cinci persoane au fost rănite în proteste, după ce au fost împuşcate în Oakland.

Mii de protestatari s-au strâns şi în Manhattan şi s-au îndreptat spre Trump Tower. În acelaşi timp, alte câteva sute de persoane au scandat ”Nu eşti preşedintele nostru” în Central Park.

Ciocniri violente au avut loc între protestatarii anti-Trump şi poliţiştii din Oakland. Aici, protestatarii au aruncat cu obiecte în forţele de ordine şi au spart mai multe vitrine din metropola Oakland, situată în California.

Aproximativ 1.800 de persoane s-au strâns şi în Chicago, protestând în faţa Trump International Hotel.

”Nu Trump! Nu KKK! Nu rasismului în SUA!”, au scandat protestatarii din Chicago.

Reprezentanţii campaniei republicane nu are reacţionat faţă de protestele în masă de pe teritoriul Statelor Unite.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments