Unde au dispărut jocurile copilăriei noastre? De ce copiii noștri nu mai joacă leapșa? Strigătul unei mame disperate (VIDEO)

0
107 views

Măgăruşul, jocul cuvintelor, leapşa, şotronul, statuia (sau „Încremeneşte, statuie”), coarda, telefonul fără fir etc… Câte dintre aceste jocuri care ne-au însoţit copilăria, indiferent dacă am copilărit la ţară sau la oraş, sunt cunoscute de copiii noştri? Ce am pierdut pe drum de nu am fost în stare să lăsăm şi noi copiilor noştri ceea ce am primit ca moştenire de la părinţi, bunici, străbunici?

 

Privim cu nostalgie la anii care s-au scurs… Jocurile copilăriei ne revin în minte şi pentru câteva clipe privirea ne străluceşte altfel, iar chipul ne este luminat de un zâmbet care păstrează gingăşia copilăriei. Eram atât de veseli, fără griji, colindam cât era ziua de lungă câmpurile înverzite, alergam după fluturi, căutam fragi, alune şi alte bunătăţi pe care numai la ţară le găseşti, iar seara ne strângeam toţi „la răscruce”. Vremuri de neuitat…

 

Dar copiilor noştri le-am furat nostalgia.

 

 

Blogul unei mame disperate

O mamă a hotărât să scrie o experienţă în care, probabil, mulţi dintre noi ne vom recunoaşte:

 

„Mă aflam la o sărbătoare – în vacanţa de vară – organizată în oraşul unde locuiesc şi am fost rugată să mă ocup de jocurile copiilor. M-am gândit să le propun câteva jocuri amuzante din copilăria mea: măgăruşul, leapşa, şotronul, şi altele. Aşadar, am grupat toţi copiii prezenţi şi am început să le dau instrucţiuni pentru jocul ‘măgăruşul’: toţi în linie lângă perete, aplecaţi, iar unul trebuia să sară peste ceilalţi aliniaţi în şir.

 

Dar, incredibil, copiii nu participau. Am ales unul dintre ei pentru a le da un exemplu, apoi un altul şi altul… Însă, cu toate că le spuneam că era un joc amuzant, ei mă priveau cu neîncredere. Când le-a venit rândul să sară, copiii au trecut de la nedumerire la suspiciune, începând să se uite la mine îngroziţi, apoi s-au împrăştiat, treptat, treptat, fără zgomot, privind înapoi ca la un om nebun.

 

Nimeni nu a vrut să se joace şi am eşuat în mod lamentabil. Din păcate, mă tem că măgăruşul este un joc prea ‘sălbatic’ pentru vremuri aseptice. Copiii, ţinuţi în casă ca şi cum ar fi sub arest la domiciliu, fără să se murdărească, fără răni, lovituri, zgârieturi, habar nu au ce înseamnă un muşuroi de furnici, spre exemplu, sau să se caţere într-un copac. Au devenit oare copiii noştri prea confortabili?”

 

De mulţi ani nu am văzut niciun copil care să joace măgăruşul sau leapşa.

 

Ce s-a întâmplat cu jocurile noastre tradiţionale? De ce nu au fost transmise în mod spontan din generaţie în generaţie?

 

Câteva dintre răspunsuri le puteţi găsi în videoclipul alăturat. Probabil ne va lăsa un gust amar…. În film, se aud copii spunând: „aş muri fără tableta mea!”.

 

Acest videoclip transmite un mesaj care ar trebui să ajungă în toate colţurile lumii: copiii au nevoie să se conecteze cu natura! Cum le putem cere noilor generaţii să aibă grijă de Pământ dacă nici măcar nu îl cunosc şi nu sunt capabili să-l iubească?

 

(Sursa: Epoch Times România)