Mare e grădina Domnului, dar mai mare e curtea aeroportului unde Nea Romicâ, acest Director General al Hidratării de Lux, își exercită atribuțiile de teren. Strategia lui e simplă: conversia instantanee a apei chioare în nectar olimpic la 18 lei sticla. Cine n-are bani, să se uite la cer, că ploaia e gratis! Dar, în timp ce nea Romicâ gestionează setea turiștilor cu un talent de zici că-i de la Fisc, iaca-l sună concurența de la Tula.
„TBI Bank, domnule! Credit aprobat!”, îi zice un cetățean cu accent de gheață rusească.
Romică, vulpe bătrână, simte imediat izul de Volga. Dar, în loc să-l închidă, trece la punctul II din Fișa Postului: rezistența la vrăjeală. Îl lasă pe rus să fiarbă, îi dă detalii despre buletin și leafă cu o precizie de ceasornicar care bate câmpia, până ajunge la pesa de rezistență.
— Mon cher, zice Romică, rânjind spre raftul cu apă plată, eu am conturi grele! La City Bank, la Banca de Dezvoltare Populară și la Banca de Împrumut Local!
Săracul rus nota sârguincios, crezând că l-a prins pe Rothschild de la Terminalul Sosiri. Dar când Romică i-a trântit-o pe aia cu creditul de 200 de lei, s-a rupt filmul fraudei. Escrocul de la telefon s-a prins că a dat peste campionul mondial la umflat nota de plată. S-au salutat politicos, ca doi colegi care se respectă: unul care vinde iluzii prin fir, și altul care vinde Sahara la bidon.
Morală, compusă instant de Unchiul nostru, când a auzit povestea: când un pungaș de telefon încearcă să pescuiască un rechin de aeroport, discuția e relaxantă. Dar dacă ești turist însetat, fugi, neiculiță! Că nea Romicâ nu te sună să te întrebe de sănătate, el te ușurează direct la casă, cu zâmbetul pe buze și prețul la cer!
