Că așa-i la noi: nu contează dacă te vrea lumea. Contează dacă te vrea… cine trebuie.
Cojo Trompa – băiat de partid, cu visuri mari și voturi puține, poreclit și Nea Cojocaru de la Sculărie – a fost „recompensat” pentru că a pierdut alegerile. N-a ieșit șef la județ? I-a tras-o Don Costelo cu fanfară, primari pricepuți și marjorete? I-a tras-o?! Nu-i nimic! La început, un prim premiu: a fost urcat frumos, din umbră, pe liste, direct în Parlament. Apoi, umflat iar cu câteva atmosfere la 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐜𝐞𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢..
Cum a fost posibil ca un luzer să ajungă atât de sus? Cu ajutorul lui Maricel Popa, poreclit „Caricel Pompa sau Umflătorul de funcții”.
Căci Maricel nu-i orice om. E specialist în combinat cariere din nimic.
Are relații, are influență, are acea pompiță magică cu care umflă CV-uri și destine.
Cine pierde? Primește.
Cine câștigă? Primește și-o săgeată-n spate.
Iar la televizor, un analist politic leșinat, cu papion strâns și aer grav, a explicat totul așa:
„Nu e eșec! E o mișcare strategică! O victorie simbolică!”
– și când să zică „reziliență instituțională”, a leșinat în direct.
Când înghiți prea multă propagandă, corpul zice STOP.
Din spate, un primar cu gura mare și dosar gros a pus capacul:
„Ce dacă n-a fost votat? E de-al nostru! Tre’ să-l punem undeva, că se pierde omul!”
Iar tu, cetățean simplu, dacă vrei să-ți găsești un loc de muncă:
CV, interviu, competență, ani de muncă…
Ei? Doar un telefon și-o poză la o masă lungă.
Concluzia:
N-a ieșit ales, dar a fost bine „ales”.
În România, dacă pierzi frumos și ai pe cine trebuie, urci mai repede decât dacă muncești corect.
