Într-un colțișor prăfuit al Cabinetului de Cercetare Științifică și Alte Răspunderi Plutitoare, două schelete își dădeau coate de os:
— Mă, tu-l știi pe Dom’ Profesor, Marele Covric? întreabă Skeletu’ Mic.
— Ăla cu transplanturile și citările? Care-a intrat în topul celor mai necunoscuți celebri? răspunse Skeletu’ Mare, rânjind știrb.
— Chiar el! Locul 88.363 mondial!
— Extraordinar! Deci imediat după un veterinar din Uzbekistan și un specialist în molii radioactive!
— Aha. Și totuși, la noi în clinică… tăcere. Nimeni nu l-a văzut lucrând. Doar pe studenți tremurând cu articole-n mână.
În acel moment, ușa se trânti solemn și înăuntru păși Domnul Covric, prorector, protector, prospector și, desigur, autor-coautor-onorific al unor lucrări neatinse nici de privirea domniei-sale.
— Ah, dragii mei! Iar bârfiți? Tocmai am fost publicat în *Journal of Transcendental Dialysis and Philosophical Transplants*!
— Felicitări, dom’ profesor. Ați citat ceva și de la noi, de pe raft? întreabă scheletul ironic.
— Voi sunteți relicve, nu surse! Dar stați liniștiți… Vă pomenesc post-mortem!
Pe fundal, apare rectorul Viorilă Scripcărilă, solemn și vibrând academic:
— În persoana Domnului Covric, UMF-ul nostru are un stâlp! Un far în bezna cercetării internaționale! Un titan al… metricii științifice!
— Sau al traficului cu autori, zice Skeletu’ Mic printre dinți.
— Taceți, neștiințificilor! Domnul Covric nu scrie, el inspiră! Nu publică, el levitează!
La ieșire, un student alergă după el cu un draft:
— Dom’ profesor, lucrarea despre transplantul intergalactic e gata! V-o semnez eu, da?
Dom’ Covric zâmbi protector:
— Lasă, dragă, pui semnătura mea. Tu ești viitorul, eu sunt doar… poziția 88.000 și-un pic.
