În gloriosul Muncipiu Iași, acolo unde bordurile sunt mai vechi decât democrația și ghișeele se închid când îți vine rândul, tronează falnic bădia Zamăfirescu, șef al Puliției Localicești — înalt, impozant, fără mustață, dar cu autoritate desenată pe frunte ca o legitimație.
Om uns cu toate alifiile administrative, bădia nu aleargă. Nu pentru că n-ar putea, ci pentru că nu-i frumos. Preferă pașii rari și grei, ca dosarele de concediu ale subordonaților. Sub comanda lui, grăsuții cu epoleți patrulează centrul civic în pași de dans molcom, făcând ordine în rândul pătrunjelului ambulant și al bicicliștilor insolenți.
Dar vai! În depărtare, ca un Făt-Frumos al tăierilor de posturi, se ițește **Bolo Taetot**, reformator cu drujbă în loc de stilou. Vrea eficiență, vrea digitalizare, vrea să taie unde-i prea multă umbră și prea puțină treabă. Și unde-i mai multă umbră decât sub pălăria largă a Puliției Localicești?
Văzând pericolul, bădia Zamăfirescu, de obicei impasibil ca un panou de avertizare, se înmoaie. Se duce la **premarul Miăiță**, mare păstor de bugete și protector al liniștii instituționale.
— „Mărite prim gospodar, nu ne lăsa pradă drujbei birocratice! Cine-o să mai stea drepți la festivitățile de Ziua Drapelului? Cine-o să mai ceară buletinul la cei ce vând porumb fiert fără bon?”
Miăiță, înțelept ca un sondaj de opinie bine comandat, îi dă un zâmbet cu jumătate de colț de gură:
— „Stai lin, bădie, până la alegeri nu se taie nici frunza din fața Primăriei.”
Și astfel, falnic, fără mustață dar cu fruntea sus, bădia Zamăfirescu mai câștigă o bătălie. Războiul cu Bolo? Altădată. Acum se pune de-o cafeluță.
