Dragoş Anastasiu și-a anunțat demisia, explicând faptul că în contextul actual, date fiind acuzațiile și speculațiile la adresa sa, nu mai poate sprijini reformele începute de guvernul Bolojan.
Dragoș Anastasiu a anunțat, după un discurs de peste o jumătate de oră, că își dă demisia din funcție.
Fostul vicepremier a declarat că premierul Ilie Bolojan nu i-a cerut demisia şi i-a transmis că îi respectă decizia, el arătând că a discutat cu el în toată această perioadă.
Anastasiu a spus că premierul nu i-a cerut să demisioneze: „Am vorbit în fiecare zi. Ultima dată, cred că acum două, trei ore. M-a întrebat ce cred, i-am spus ce cred, decizia mea, punct. A spus că respectă decizia mea”.
„Intrarea mea în Guvern a avut de-a face cu faptul că am vrut să ajut. M-a întrebat premierul ce vreau să fac cu restul vieții mele și i-am spus că lucrul cel mai simplu e să continui ce făceam, zona de business, să merg înainte cu proiectele. Am trăit în Germania și m-am întors benevol, a fost cea mai bună decizie a vieții mele, România e o țară plină de oportunități, care a fost tratată prost de noi toți în ultimii 35 de ani și trebuie să regândim modul în care vrem să avem o țară.
Asta i-am spus premierului că e cel mai simplu pentru mine, dar în același timp i-am spus că vreau să am impact. I-am spus că sunt dispus să fac acest pas, atâta timp cât pot să ajut. În acest climat, mie îmi este foarte clar că nu mai pot să ajut, pentru că indiferent ce aș spune și aș face va continua procesul de denigrare, bazat pe niște fapte, dar dus la extrem. Este motivul pentru care discutând cu premierul i-am spus că voi face mai mult rău decât bine și că e momentul să fac un pas în lateral, în spate, și să demisionez”, a declarat vicepremierul demisionar.
Vă prezentăm cele mai importante idei din conferința de presă:
Dragoş Anastasiu a explicat că a avut nevoie de câteva zile pentru „a avea răspunsurile la cât mai multe întrebări” și cea mai bună decizie dată fiind situația în care se află.
„Am luat câteva zile de gândire, o dată pentru a acumula cât mai multe informații, pentru a avea răspunsurile la cât mai multe întrebări și pentru a reflecta cu privire la cea mai bună decizie pentru a nu periclita Guvernul României și chiar și pe persoana mea fizică”, a declarat Dragoș Anastasiu.
În prima parte a conferinței, vicepremierul a vorbit despre situația economică a României, problemele de la bugetul de stat, măsurile fiscale anunțate de guvernul din care face parte și reformele care urmează să fie implementate în cazul companiilor de stat. El consideră că odată cu aceste reforme, Executivul și grupul de experți pe care îl creează sunt ținta unor atacuri.
„Trebuie să mergem mai departe cu planul de reformă. Suntem în faza pachetului 2, care are mult de-a face cu lipsa de echitate din societate, are de-a face cu risipa și cu eficiența. Sunt măsuri care se iau în zona de sănătate, în zona administrației publice locale și, de asemenea, măsuri de eficientizare a companiilor de stat. Aici a apărut persoana mea în joc, într-un grup de lucru cu mai multe ministere, proprietarii multor companii de stat, 1.337 de companii, câteva foarte performante, unele care se țin pe linia de plutire și foarte multe care au probleme foarte mari”, a adăugat vicepremierul.
Vicepremierul a declarat că după trei ani de anchetă i s-a spus că nu putea fi închis dosarul împotriva firmei sale și că i s-a spus că urma începerea urmăririi penale pe motiv că „s-a lucrat prea mult la el”.
Explicațiile vicepremierului în cazul de mită de la ANAF
Anastasiu a explicat faptul că dosarul în care numele său este vehiculat era cunoscut în spațiul public și că nu vrea să se poziționeze ca „victimă”.
„În acest context a apărut în spațiul public implicarea mea într-un dosar mai vechi, care era public și acum cinci luni, și acum doi ani, și atunci când am fost chemat să fiu consilier la Cotroceni, și pe perioada în care am rămas benevol pentru a asigura tranziția cu noii consilieri ai președintelui Nicușor Dan. Acest dosar era în spațiul public și era cunoscut”, a adăugat Dragoș Anastasiu.
„Trei oameni au lucrat la Poliția Economică trei ani, timp în care rambursarea de TVA a companiei noastre a fost blocată, că așa era regula, și se adunaseră bani mulți, depășeam un milion de euro. Venise criza financiară. Pe autocarele noastre, jumătate din pasageri. Fiecare cursă era o pierdere, acum mergeam cu 25-30 de pasageri. (…) Situația companiei era absolut dezastruoasă, motiv pentru care am tot încercat să urgentăm finalizarea anchetei. După trei ani și ceva am fost chemat și mi s-a spus: Nu avem absolut nimic ce să vă reproșăm. Pe un sens aveți mult mai multe bilete decât avem noi evidențe, pe alt sens aveți ceva mai puține, dar per total aveți mult mai multe în înregistrări decât în acele evidențe de la Poliția de Frontieră, care oricum erau neopozabile justiției”, a mai explicat vicepremierul.
„Aveam de ales între un posibil faliment, sute de angajați cu familiile lor, 20.000 de călători care nu se mai puteau întoarce cu autocarele noastre sau să dau curs șantajului. Partenerul meu a semnat un contract pe una dintre firmele noastre și de aici încolo lucrurile sunt clare în rechizitoriu”, explică vicepremierul.
După ce a prezentat situația în care s-a aflat, Dragoș Anastasiu a făcut trimitere la un studiu care împartea corupția în două categorii: de supraviețuire și îmbogățire. El a explicat fpatul că consideră că s-a aflat în prima situație și că, în ciuda presiunilor, a plătit taxe și impozite de peste 75 de milioane de lei.