Onorabile cititor, distinși bibici și bibice șaptestiști, mare zarvă la întoarcerea delegației! Gara – plină, lumea – curioasă, iar ai noștri bravi patrioți, în frunte cu Don Costelo și premarele Stilicâ, coboară din tren cu aerul acela grav, de parcă ar fi mutat hotarele Europei cu pixul.
„A fost… intens!”, declară Don Costelo, apăsând pe cuvânt ca pe un buton de lift. „Am avut întâlniri la nivel înalt!”
„Foarte înalt!”, confirmă Papagalul Morar. „Unele chiar pe scaune comode!”
Stilicâ, premarele obosit, de data asta odihnit și luminos, zâmbește diplomatic: „Am asimilat mult.”
„Cât anume?” întreabă timid un cetățean.
„Suficient cât să nu se vadă imediat”, răspunde Costică Linge Klanță, cu experiență.
Se prezintă raportul: zece pagini, din care opt sunt mulțumiri, una e poză, și jumătate e concluzie.
„Am consolidat relații!”, zice Don Costelo.
„Cu cine?” „Cu… mediul.”
„Europa ne-a primit cu brațele deschise!”, continuă Papagalul.
„Și noi cu buzunarele”, scapă cineva din mulțime, dar nu se consemnează.
Stilicâ intervine senin: „Important e că am fost acolo.”
„Și că v-ați întors”, oftează Ilie Sărăchie, numărând restul din portofel.
În final, delegația promite: „Vom aplica tot ce-am învățat!”
„Când?”
„La momentul oportun”, răspund în cor, adică atunci când nimeni nu mai întreabă.
Și astfel, onorabile cititor, Europa rămâne unde era, iar noi – cu povestea.
Căci, vorba lui Don Costelo: „Nu contează ce faci, contează să fi fost.”
