Zilele trecute, bibicilor, prin ținuturile nordice ale patriei, s-a petrecut o scenă demnă fix de cronica lui Nenea Iancu. Personajul principal: un inspector-șef modern, mare amator de controale inopinate și de satisfacția aceea dulce când prinde vreun subaltern cu șapca puțin strâmbă.
Domnul porni, deci, în mare inspecțiune, cu aer grav și cu harta patrulării în minte, ca un general în campanie. Mergi, mergi, control după control… până când, cu zelul caracteristic, trecu de indicatorul județului și ajunse direct la postul de poliție Plugari… numai că în județul vecin!
Intră furtunos, ca la el acasă. Se uită sever la agenți, își drese glasul și zise cu autoritate:
— Ce faceți aici, domnilor? De ce nu respectați itinerariul de patrulare?
Agenții, oameni serioși, îl privesc de sus până jos și de jos până sus.
— Dar dumneavoastră cine sunteți?
În acel moment se produse un mic cutremur administrativ. Cum adică cine? El, omul cu fotografia prin presă, spaima controalelor și campionul legitimărilor în E-DAC!
— Dar cine e inspectorul-șef pe aici? întrebă el, cu o ușoară aciditate.
— Domnul Gîtlan, răspunseră agenții, liniștiți.
Se zice, stimabile, că în acel moment domnul Pristanda 2.0, zis și Costânnnn!!! – aplauze bibicilor!! -, a avut o revelație geografică: controlul lui strategic se desfășura… în alt județ.
Noroc mare că expediția s-a oprit acolo. Că dacă mai mergea două intersecții înainte, îl prindeau moldovenii sau ucrainenii la frontieră și îl legitimau și ei în E-DAC-ul lor.
Și ar fi fost păcat, mare păcat, să pierdem așa un talent administrativ ca Nea Costân ăsta: singurul inspector capabil să facă controale… transjudețene, fără mandat și fără hartă.
