La trebonalul Muncipal dar totuși de Giudeț, Baronul Don Costelo – marele Giupân Giuedețean – își aranja papeonul. Vlad Alibaba, actor și proiectul lui fidel, făcea reverențe teatrale:
— Stăpâne, avem 46 de martori!
— Unul a venit, dar îl reaudiem! răspunse Baronul solemn.
Judecătorii schimbau completurile ca Vlad replicile: „Martorul 1… nu, îl chemăm pe Martorul 2… iar Martorul 1!”
Procurorul DNA se freca la frunte:
— Acești martori… ce legătură au cu faptele?!
— Niciuna, răspunse Baronul, dar prescripția ne ajută la aplauze!
Martorii apăreau și dispăreau ca fantome: unul povestea despre ședințe de CJ, altul despre pisica președintelui… Vlad Alibaba lua notițe ca pentru scenă, aplaudând fiecare absurditate.
Șeptarii de lași, colegii noștri de încredere, șopteau din culise:
— Se repetă, se reia, dar Baronul și Alibaba strălucesc mereu!
Un an și jumătate, un singur martor audiat… și iar audiat. Vlad striga teatral:
— Bravo, stăpâne!
— Răbdare, răspunse Baronul, că spectacolul abia începe!
La Muncipiul dintre Șapte Coline, trebonalul devenise teatru absurd: melcii depășeau giustițiunea depășită, aplauzele pentru giudele cu 46 de martori veneau înainte de final, iar colegii Șeptarii de lași râdeau în hohote, convinși că nimeni nu va închide cortina niciodată. Râdem și noi, râde și Don Costelo, râde și Ali dar țara plânge!
