Înalta Curte de Casație și Justiție a pus capăt definitiv procesului în care este implicat Pascu Matei Vlad, respingând ca inadmisibile cererile de recurs în casație formulate atât de inculpat, cât și de Fundația Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor. Decizia a fost pronunțată în ședință publică de astazi și vizează hotărârea penală definitivă a Curții de Apel Constanța din 21 august 2025.
În motivarea soluției, instanța supremă a reținut că, cererile de recurs în casație nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de Codul de procedură penală pentru această cale extraordinară de atac.
Judecătorii ÎCCJ au subliniat că recursul în casație nu permite reanalizarea situației de fapt sau reaprecierea probelor administrate în cauză, ci are ca obiect exclusiv verificarea legalității hotărârii atacate. Or, criticile formulate de recurenți au vizat, în esență, aspecte ce țin de temeinicia soluției și de modul de evaluare a probatoriului, elemente care exced competenței instanței de casație. În aceste condiții, Înalta Curte a constatat inadmisibilitatea cererilor și a menținut hotărârea atacată, obligând totodată părțile la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Vlad Pascu rămâne cu 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în cazul accidentului din august 2023, soldat cu doi morţi şi trei răniţi. Prin această cale extraordinară de atac, Pascu speră să obţină o reducere a pedepsei.
Prin decizia definitivă a Înaltei Curți, hotărârea Curții de Apel Constanța rămâne definitivă și executorie, iar dosarul este închis din punct de vedere judiciar.






















































