Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași marchează, astăzi, 170 de ani de tradiție, vocație și cunoaștere, printr-un eveniment aniversar ce are loc în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.
La manifestare iau parte personalități ale vieții publice, academice, culturale și religioase din România.
Cu acest prilej, ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj în care a subliniat rolul școlii pedagogice în formarea dascălilor.
Directorul Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, Lăcărămioara Iordăchescu, a subliniat importanța zilei de astăzi: ”Este un regal pe care l-am gândit pentru o școală regală, să spunem, cu suflete nobile. Este cea mai veche școală de învățători și este în mod firesc nevoie să obișnuim elevii noi învățători cu modul acesta de a-și respecta rangul, poziția și blazonul. Și blazonul înseamnă tradiție, cunoaștere și vocație. În primul și în primul rând este școala care are 21 de clase de Pedagogic plus 4 clase de teologie romano-catolică. Deci, clar, este cu cel mai mare număr și cu performanțe pe măsură.”
La rândul său, președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice, Mircea Bertea, a declarat că învățământul pedagogic din țara noastră este unul performant, a cărui valoare a fost recunoscută de-a lungul timpului: ”Toată lumea recunoaște că absolvenții de Pedagogic sunt cei mai buni dascăli, fie că sunt la creșe, la grădiniță sau devin profesori, deci este extraordinar de important și lucrurile acestea sunt deja bine înțelese. Știți că a fost o perioadă de sincopă în care s-a încercat desființarea liceelor pedagogice și a colegiilor pedagogice. Am intrat acum pe un drum de dezvoltare și chiar voi face astăzi public o chemare, o inițiativă pentru a continua dezvoltarea acestora în învățământul superior.”






















































