VIDEO Amenzi de peste 20.000 de lei aplicate de jandarmi la manifestările tradiționale din Ruginoasa

0
8

În data de 31 decembrie 2025, în intervalul orar 04:00 – 09:30, forțele de ordine au desfășurat o amplă acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice, cu ocazia manifestărilor tradiționale ale cetelor de mascați din comuna Ruginoasa, județul Iași.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, polițiști de frontieră din cadrul ITPF Iași, precum și pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.

În urma controalelor efectuate, au fost legitimate 92 de persoane și verificate 27 de autovehicule. Totodată, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.400 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.

Printre persoanele sancționate se numără mai mulți participanți din satul Dumbrăvița, comuna Ruginoasa, care au fost surprinși circulând pe drumul public având asupra lor bâte din lemn confecționate artizanal și tulburând ordinea publică.

De asemenea, în cursul dimineții, un grup de participanți a forțat primul cordon de jandarmi, încercând să urmeze un traseu ce ar fi dus la întâlnirea cu un alt grup. Pentru a preveni escaladarea situației și posibilele acte de violență, jandarmii au intervenit conform procedurilor, fiind necesară utilizarea gazelor lacrimogene pentru oprirea înaintării și evitarea contactului direct între grupuri.

Reprezentanții forțelor de ordine subliniază că susțin desfășurarea tradițiilor locale, însă nu vor tolera manifestări care pot pune în pericol siguranța participanților sau a cetățenilor. Jandarmii vor continua să fie prezenți pentru prevenirea incidentelor și pentru a se asigura că nu sunt folosite obiecte periculoase.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments