O declarație făcută de președintele Nicușor Dan într-o emisiune televizată a șocat pe toată lumea, pe bună dreptate, mai ales că știm cu toții în ce prăpastie economică și socială se află România.
Invitat în studiourile România TV, șeful statului a lămurit ceea ce toată lumea bănuia, dar încă n-a avut curajul să o recunoască: suntem pe drumul spre faliment din cauza cheltuielilor militare nesăbuite: „Așa cum ne așteptăm ca parteneriatul NATO să descurajeze pe cineva să ne atace pe noi, și noi trebuie să fim pregătiți să-i ajutăm pe alții. Asta înseamnă că o parte din bani o să-i luăm de la sănătate, de la educație și o parte o să-i ducem – teoretic e stupid dar asta trebuie să facem – îi ducem în industria de apărare. E lucrul pe care toată lumea îl face în Europa de când a început acest război de 3 ani și jumătate, pentru a descuraja ca alții să ne atace.”
Practic, toate sacrificiile majore pe care le fac românii, toate tăierile din veniturile salariale, din pensii, burse și alocații, toate creșterile de taxe și impozite sunt subordonate unui scop abstract: descurajarea unui ipotetic atac asupra României.
Argumentul că și celelalte țări scot bani din vistieria națională nu ține, mai ales atunci când e menționat în fața unei țări precum România, cu cel mai mare deficit bugetar și cea mai mare inflație din UE. Poate că alții au de unde să dea, dar să ceri unui popor sărac să ia de la gura copiilor săi și să umple conturile complexelor militare – industriale e mai mult decât cinism.
Așadar, ținta nu e reducerea deficitului bugetar, ci alimentarea cu bani grei a Ucrainei, țară în care sute de milioane de euro destinați războiului dispar în țesăturile ascunse ale unei conduceri corupte.
Cel mai recent exemplu a fost detaliat de presa internațională zilele trecute.
Un apropiat al președintelui Volodimir Zelenski, Timur Mindici, a fost acuzat de anchetatorii ucraineni că a orchestrat un vast sistem de corupție ce implică aproximativ o sută de milioane de dolari. Actualul ministru al justiției, Gherman Galușcenko, fost ministru al energiei timp de patru ani, a fost acuzat la rândul lui că a primit „avantaje personale” de la Mindici în schimbul controlului asupra fluxurilor financiare din sectorul energetic.
Mindici a fost coproprietar al companiei de divertisment Kvartal 95 împreună cu președintele Zelenski și, potrivit publicației The Kyiv Independent, a fost acuzat a fi liderul acelei rețele. De asemenea, anchetatorii au găsit pungi cu bani și o toaletă placată cu aur într-una dintre băile apartamentului său, scrie Financial Times.
Deci în timp ce băieții deștepți din preajma lui Zelenski fură sute de milioane de dolari, noi ne luăm de la gură ca să le furnizăm și mai mulți bani de sifonat.
Pe de altă parte, premierul Ungariei, Viktor Orban, a luat o poziție cât se poate de critică față de intențiile Uniunii Europene de a strânge cureaua și a ajuta regimul Zelenski.
„Am primit astăzi o scrisoare de la Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Îmi scrie că deficitul de finanțare al Ucrainei este semnificativ și solicită statelor membre să trimită mai mulți bani. Este uluitor. Într-un moment în care a devenit clar că o mafie de război sifonează banii contribuabililor europeni, în loc să ceară o supraveghere reală sau să suspende plățile, Președinta Comisiei sugerează să trimitem și mai mult. Este ca și cum ai încerca să ajuți un alcoolic trimițându-i încă o ladă de vodcă. Ungaria nu și-a pierdut bunul-simţ”, a postat Viktor Orban pe rețeaua X.
În tot acest tablou, România pare că joacă rolul contribuabilului docil, dispus să sacrifice sectoarele vitale ale propriei societăți în schimbul unui „scut” abstract, administrat de lideri care nici măcar nu pot garanta transparență sau rezultate.
Rămâne întrebarea firească: până când vom continua să finanțăm un război fără final previzibil, în timp ce propriile școli se prăbușesc, spitalele abia respiră, iar economia șchiopătează?
Pentru că, până la urmă, adevărata întrebare nu este ce decide președintele, Bruxelles-ul sau Kievul — ci cât timp va mai tolera România să fie tratată ca un bancomat cu resurse epuizabile și cu cetățeni reduși la statutul de simpli plătitori pentru războaiele altora.
