Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe Facebook

0
18

Un ”zmeu” prins băut la volan după ce s-a ascuns într-un bar și le-a spus polițiștilor că la volan se afla fratele său, deși acesta nu era prezent la fața locului, a continuat să se creadă deasupra legii.

Incidentul în urma căruia a rămas fără permis de conducere s-a petrecut pe data de 11 octombrie, după ce a fost urmărit și prins pe DJ 175, în satul Botuș, din comuna Fundu Moldovei.

În ziua respectivă, polițiștii au încercat să tragă pe dreapta un autoturism marca Audi, care circula dinspre Pojorâta spre Izvoarele Sucevei, conform Monitorul de Suceava.

Șoferul a ignorat semnalele și a mai mers circa 50 de metri, după care a coborât și a intrat într-un bar, acolo unde a și fost găsit de polițiști.

În prima fază, bărbatul de 39 de ani a negat că el s-ar fi aflat la volan și a spus că în realitate mașina a fost condusă de fratele său.

Numai că, în bar erau doar bărbatul și alte două persoane, nu și fratele.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital unde i s-au luat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Numai că, lucrurile nu s-au oprit aici. În timpul discuțiilor cu polițistul care l-a testat, șoferul i-a transmis tot felul de mesaje, de genul „eu zic să faci să fie bine cu permisul”, „tu nu te gândesti că ai făcut un abuz prin faptul că m-ai luat din bar”, „m-ai testat și mi-ai luat permisul, tu nu te gândești că m-ai lăsat fără pâine”, „o să ți se întoarcă ţie toate astea”, „cunosc un procuror la București pe nume B. G. care o să te mute unde cântă doar păsările”.

În aceeași zi, a luat legătura prin whatsapp cu un șef de post de poliție din aceeași zonă, căruia i-a transmis să îl contacteze pe polițistul care l-a lăsat fără permis pentru a rezolva lucrurile favorabil pentru el, în sensul să îi înapoieze permisul de conducere.

„Aveam și al 2-lea telefon”, ”Cel de serviciu”, „Cu filmarea de pe al doilea telefon”, „Direct la închisoare îl bag”, „Eu zic să îl înștiințezi”, ”Și să facă să fie bine pentru amândoi”.

În perioada 11-22 octombrie, bărbatul a postat pe reţeaua de socializare Facebook, de pe contul său o multitudine de mesaje, imagini video și fotografii.

”Prin aceste mesaje a făcut referire directă sau implicită la respectivul agent de poliţie și la farmilia acestuia, făcând inclusiv referire la faptul că intenţionează să întreţină relaţii sexuale şi perversiuni cu soţia agentului de poliţie, precum şi ameninţări cu privire la faptul că agentul de poliţie va ajunge şofer de transport în comun ori că va ajunge după gratii, întrucât i-a reţinut în mod abuziv permisul de conducere”, se arată într0un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Un procuror de la această instituție de parchet s-a sesizat din oficiu despre acest caz și l-a citat pe șofer pentru audieri.

Acesta nu doar că nu s-a prezentat la Parchet, dar a postat pe facebook citațiile, la care a adăugat comentarii ironice.

În aceste condiții, pe numele bărbatului a fost emis mandat de aducere.

A fost prins în județul Argeș și de acolo a ajuns la audieri. Inițial, a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a primit control judiciar pentru 60 de zile după ce și-a recunoscut toate faptele.

Acum, bărbatul din Fundu Moldovei este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și trei fapte de ”ultraj”.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments