Un scandal de proporții zguduie sistemul sanitar din România, în special secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. La începutul lunii septembrie, o infecție cu Serratia Marcescens, o bacterie rezistentă și periculoasă, a infectat 9 pacienți sub un an, dintre care 6 au decedat. Ce este revoltător însă, este faptul că spitalul a raportat aceste cazuri cu întârziere, iar măsurile de izolare nu au fost aplicate imediat, ceea ce a permis bacteriei să se răspândească rapid.
Ministerul Sănătății a transmis, în urma cercetărilor preliminare, că infecțiile nu au fost corelate direct cu decesele, dar responsabilitatea pentru mușamalizarea acestora și neraportarea în timp util este evidentă. De ce? Pentru că, în momentul în care primele cazuri de infectare au apărut, autoritățile sanitare nu au reacționat prompt și eficient.
„În data de 13 septembrie, prima infecție a fost depistată, iar în 19 septembrie, când situația era deja gravă, spitalul a raportat incidentul la Direcția de Sănătate Publică. Atunci erau deja patru pacienți infectați!”, a declarat Ministerul Sănătății într-un comunicat oficial. Este inacceptabil ca o unitate sanitară de urgență să permită o astfel de întârziere, în condițiile în care infecțiile nosocomiale pot fi fatale pentru pacienții vulnerabili.
Spitalul „Sfânta Maria” din Iași nu doar că nu a izolat rapid pacienții infectați și nu a transmis informările către DSP conform legislației, dar nici nu a aplicat protocoalele necesare pentru a preveni extinderea focarului. Mai mult, Ministerul Sănătății a anunțat sancțiuni extrem de severe: epidemiologul spitalului a primit o amendă de 10.000 de lei, iar medicul ATI a fost sancționat tot cu 10.000 de lei pentru nerespectarea procedurilor. În plus, unitatea sanitară a fost amendată cu 50.000 de lei pentru aceleași încălcări ale protocolului.
La nivelul instituției s-au dispus:
• Suspendarea internărilor în secția ATI, sector A, limitarea accesului personalului din afara secției și a vizitatorilor/aparținătorilor, până la declararea închiderii focarului cu Serratia Marcescens;
• Utilizarea echipamentului de protecție și igiena adecvată a mâinilor personalului medical;
• Continuarea testării pe medii de cultură a tegumentelor mâinilor întregului personal din secția ATI și intensificarea acestor măsuri inclusiv după închiderea focarului;
• Repetarea probei de apă potabilă din rețea, sală cateter
• Suspendarea folosirii materialelor sterile din loturile cu rezultate neconforme la testarea rapidă, până la primirea rezultatelor de la laborator, când se vor lua măsurile care se impun în funcție de rezultatele obținute, conforme sau neconforme;
• Testarea în continuare a materialelor sterile achiziționate din afara unității sanitare și utilizarea mănușilor sterile din loturile conforme la fiecare manoperă efectuată, la fiecare pacient, până la închiderea focarului.
Ministerul Sănătății a dispus crearea unei Celule de Criză formată din Inspecția Sanitară de Stat, Corpul de Control al ministrului Sănătății și Direcția de Sănătate Publică a județului Iași.