Onor public, stimabili cetățeni și pasageri de ocazie! Iașul iarăși strălucește, căci Nea Romicâ, moftangiu’ aero și dirigu’ charterelor, ne vestește cu lacrimi în ochi: „Între 17 și 19 septembrie, chartere aterizează! Și încă 24 pleacă, că doar n-or sta turiștii cu bagajele pe la Ciric! Vin chartere tocma din Israel, 15 aterizări, 24 la plecare — ordine și disciplină!” Și noi, poporul, tresărim: „Să fie, că dacă zice Romicâ, e calendar sfânt!”
Acolo, la T1, T2, omul nostru a închis parcarea cu aceeași hotărâre cu care se bagă la mestecat în ceaun: „Rezervat mijloacelor de transport pentru pasagerii din Israel!” — adică tu, care-ai venit cu Opelul din 2004, stai acasă sau te duci cu sacul la Podu Roș; că la aeroport intră doar limuzinele imaginare ale optimismului managerial. Zborurile-s programate „în perioade mai puțin aglomerate ale zilei” — tradus: atunci când ceasul încă doarme și curcile încă râd. Și ca precauțiune, Nea Romicâ ne roagă cu lacrimi de protocol: „Veniți mai devreme!” — adică veniți cu o zi înainte, că avem check-in, control, imbarcare, ritual și cafea ceremonioasă. Și-așa-l vedem: Romicâ, la microfon, cu o mână pe hartă și alta pe inimă, proclamând fericirea aeriană. Noi, mulțumitori,-i batem palma — că fără el am fi fost doar un modest aerodrom, cu porumbei zburdalnici și cocori rătăciți.
Și nu doar atât! În aeroportul lui a adus cel mai mare Relay din România! Ei, noi zicem să nu se micșoreze: nu doar din țară, ci din lume, din galaxie, bibicilorrr! Că dacă pe Marte găsești Snickers mai mare, să ne spună NASA!
Dar Nea Romicâ cel frumos și pântecos nu e singur în epopee! În scenă apare și junele Afloarei, finu’ lui Don Costelo și jupânul lui. Fără naș, vorba lui Nea Adi Christescu din comentarii, ar fi fost un modest profesor de geografie, explicând copiilor că „charterul e un autobuz cu aripi”. Cu naș, iată-l saltat direct în cockpitul cumetriilor, strălucind pe pistă ca un stea norocoasă a nepotismului.
Astfel, aeroportul nostru nu mai e doar o poartă spre lume, ci o moșie de neamuri și cumetrii: Romicâ plânge de emoție că are Relay-ul galactic, iar Afloarei strălucește ca finul interstelar al lui Don Costelo. Și noi, poporul, privim spectacolul cu ochii mari și buzunarele mici, între două controale de securitate. Să trăiască, așadar, Nea Romicâ și finul Afloarei, doi ași din pachetul nepotist! Fără ei, Iașul ar fi fost un modest aerodrom cu porumbei; cu ei, am ajuns ditamai cosmodromul de cumătrii și Relay-uri planetare!
