Mall Moldova , un eșec ambalat în sticlă și beton care crapă. Gresie care cade, terase închise, chiriași revoltați – începutul sfârșitului pentru Mall Moldova?

0
36

Un colos din sticlă și beton promitea renașterea comercială a Iașului. În realitate, a adus haos, betoane crăpate și promisiuni uitate. Mall Moldova, proiectul de 200 de milioane de euro vândut ca un miracol urban, se dovedește a fi, la doar câteva luni de la inaugurare, un eșec răsunător care sufocă orașul în loc să-l elibereze. Lipsa infrastructurii, problemele grave de execuție și nemulțumirea crescândă a chiriașilor transformă acest „motor economic” într-un bolid gripat care blochează traficul, afundă afacerile și ridiculizează ideea de dezvoltare durabilă. La Iași, se repetă aceeași rețetă: ambiții mari, viziune mică, consecințe dureroase.

Când a fost inaugurat, în aprilie 2025, Mall Moldova a fost anunțat ca un simbol al dezvoltării, un „motor economic regional” menit să modernizeze comerțul ieșean. Cu peste 110.000 de metri pătrați de spații comerciale, un cinematograf de top, un food-court impresionant și o parcare suspendată pe acoperiș, mall-ul a fost gândit drept noul epicentru al consumului din nord-estul țării. Însă, la doar câteva luni de la deschidere, realitatea este una mai puțin spectaculoasă: probleme de construcție, tensiuni cu chiriașii, igienă precară și un impact urban sever, lăsat fără soluții compensatorii.

Infrastructură urbană ignorată

Mall Moldova a fost amplasat într-o zonă deja aglomerată, fără a aduce investiții proporționale în infrastructură. În orele de vârf, traficul rutier se blochează complet iar liniile de transport sunt prinse în capcană. În ciuda promisiunilor inițiale, nu s-a construit niciun nou drum de acces, iar extinderea arterelor existente rămâne doar pe hârtie. „Ne-au promis un hub modern, dar au livrat un nod de trafic,” spune un ieșean.

În lipsa unor măsuri compensatorii – lărgirea drumurilor, parcări alternative, soluții de transport public, Mall Moldova a devenit un obstacol în calea mobilității urbane. Este un deja-vu dureros pentru Iași, care a mai cunoscut astfel de „dezvoltări” fără viziune, care au generat ani de ambuteiaje și haos urbanistic.

Parcarea suspendată, un eșec de proporții

Considerată o inovație arhitecturală, parcarea suspendată de pe acoperiș s-a dovedit a fi o greșeală costisitoare. În urma primelor ploi serioase din mai 2025, acoperișul a început să cedeze. Infiltrațiile au transformat zona într-un pericol real pentru clienți și angajați, iar soluțiile au fost improvizate – găleți și balustrade provizorii.

Rezultatul? Parcarea a fost închisă parțial, apoi total, pentru „lucrări urgente de hidroizolație”. Nicio informație clară nu a fost oferită publicului despre termenul de finalizare sau despre responsabilitatea executanților.

Finisaje ieftine, execuție grăbită

În doar câteva săptămâni de la deschidere, la parterul mall-ului au apărut primele semne ale unei execuții neglijente: gresia s-a desprins, podelele s-au spart, iar zona afectată a fost marcată sumar, cu o simplă bandă de atenționare.

Managementul mall-ului a refuzat să ofere un punct de vedere oficial, iar chiriașii sunt nemulțumiți. „Ne e teamă să aducem clienți aici. Ce se întâmplă dacă cineva cade și se accidentează?”, afirmă reprezentantul unui magazin din zona afectată.

Terase închise, chiriași revoltați

Unul dintre cele mai vizitate spații – terasa Verve Caffe, amplasată la ultimul nivel, s-a închis la doar trei luni de la deschidere. Proprietarii localului susțin că managementul mall-ului impune chirii exagerate, o lipsă cronică de promovare și presiuni constante.

E o abordare securistă. Se comportă ca un trust, nu ca un partener,” spun surse din interiorul fostei cafenele.

Mall-ul a confirmat doar existența unui litigiu, evitând alte comentarii. În realitate, mai multe businessuri au început să negocieze scăderi de chirie sau chiar rezilierea contractelor.

Igienă deficitară, clientelă în scădere

Problemele de întreținere sunt vizibile: uscătoarele de mâini nu funcționează, hârtia igienică lipsește din toalete, iar în zona food-court au fost semnalați gândaci și un miros persistent de canalizare.

Pe forumuri locale, clienții descriu *Mall Moldova ca fiind „neîngrijit, murdar, haotic”. „Produsele din Altex sunt pline de praf, iar personalul pare absent complet,” scrie un client pe Google Reviews.

Rată de ocupare în scădere, etaje închise, businessuri în derivă

La finalul verii, rata de ocupare a spațiilor comerciale a scăzut la 76%. Cinematograful și întreg etajul șase au fost închise temporar. Mall-ul a fost nevoit să ajusteze programul de funcționare, să renegocieze contracte și să reducă suprafața zonei de restaurante.

E un rodaj dezastruos. Oamenii vin o dată din curiozitate și nu mai revin,” spune un manager de magazin din mall.

Un colos cu picioare de lut

Mall Moldova este, fără îndoială, o investiție uriașă, dar nu toate investițiile mari aduc dezvoltare. În lipsa unor măsuri serioase de corectare a deficiențelor structurale și administrative, complexul riscă să devină o povară economică și urbană pentru Iași.

Orașul suportă deja consecințele: trafic sufocant, infrastructură nepregătită, presiune pe utilități și un climat comercial tensionat.

Dacă nu se va produce o regândire strategică a relației dintre investitor, administrația locală și comunitate, Mall Moldova poate deveni o nouă pagină neagră despre cum o ambiție comercială nereglementată poate dăuna pe termen lung dezvoltării urbane sustenabile.

Un mall care ar fi putut reprezenta o ancoră economică devine, încet dar sigur, un simbol al grabei, al compromisurilor și al lipsei de viziune urbană. Iașul are nevoie de investiții , dar nu cu orice preț. Iar Mall Moldova pare să ne arate din nou că nu tot ce e grandios aduce plus valoare pentru Iași ci, din contra, doar deservicii.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments