Guvernul revine asupra declarațiilor lui Bolojan privind creșterea vârstei de pensionare. Ce a vrut, de fapt, să spună

0
16

Guvernul a transmis, marţi, precizări, după ce premierul Ilie Bolojan a afirmat, într-un interviu televizat, că, dacă nu creşti vârsta de pensionare, „vom ajunge într-o situaţie de nesustenabilitate a sistemului de pensii”.

„Guvernul nu are în vedere şi nu discută în acest moment posibilitatea creşterii vârstei standard de pensionare”, a transmis, marţi, Guvernul.

Potrivit oficialilor Executivului, „în interviul de la TVR, premierul Ilie Bolojan s-a referit exclusiv la vârstă de pensionare a categoriilor cu statut special în această privinţă, deci la eliminarea excepţiilor de la vârsta standard”.

Premierul Ilie Bolojan a afirmat într-un interviu de luni seară că „avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa reală a muncii” şi „că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare”.

„Din punctul meu de vedere, suntem în situaţia în care avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa reală a muncii. Şi pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare în aşa fel încât, în intervalul 50-65 de ani, populaţia care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine s-o înlocuiască”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la TVR 1.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments