Ce au găsit procurorii DNA acasă la managerul Spitalului de Urgență Caransebeș. Acesta este finul lui Ion Mocioalcă, fost baron PSD și actual vicepreședinte al Curții de Conturi

0
118

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a suspectului Singh Bhupinder, manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În același dosar, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale și față de D.I., administrator al unei societăți comerciale, acuzat de dare de mită. Promisiunea de 250.000 de lei pentru atribuirea unui contract

Potrivit DNA, ancheta vizează fapte petrecute la 4 mai 2025, când Singh Bhupinder, în calitate de manager al unității medicale, ar fi acceptat de la D.I. promisiunea de a primi 250.000 de lei pentru atribuirea preferențială, prin achiziție directă, a unui contract de lucrări de reparații la etajul șase al spitalului. Contractul vizat era în valoare de 900.400 lei, fără TVA.

Suspectului Singh Bhupinder i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile și calitatea procesuală, conform art. 307 Cod de procedură penală.

Surse au precizat pentru aktual24.ro că managerul este finul lui Ion Mocioalcă, vicepreședinte al Curții de Conturi a României. Anterior, Mocioalcă a fost parlamentar PSD și a condus organizașia județeană a partidului.

Percheziții și sume ridicate

În 18 septembrie 2025, în baza autorizațiilor obținute de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 8 locații din județul Caraș-Severin: una la sediul unei instituții publice și restul la domiciliile unor persoane fizice și la sedii de firme.

La domiciliul managerului Singh Bhupinder, anchetatorii au descoperit și ridicat sume considerabile în diverse valute:

  • 96.200 lei
  • 28.890 euro
  • 96.200 euro
  • 2.541 dolari
  • 340 lire sterline
  • 500 franci elvețieni
  • 5.000 forinți

Banii au fost confiscați în vederea continuării cercetărilor.

Alte persoane vizate

DNA precizează că ancheta este în desfășurare și față de alte persoane implicate în acest dosar de corupție.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments