Curtea de Apel Bucureşti, aşteptată să se pronunţe definitiv în dosarul preotului Visarion Alexa, condamnat la închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală

0
37

Curtea de Apel Bucureşti este aşteptată să se pronunţe definitiv, miercuri, în dosarul în care preotul Visarion Alexa, de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, suspendat de la slujire şi plasat sub control judiciar, a fost condamnat, în primă instanţă, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Alexa a fost acuzat de o enoriaşă că a agresat-o sexual în primăvara anului 2022. Atât preotul, cât şi femeia au contestat verdictul, iar CA Bucureşti urmează să se pronunţe, după mai multe amânări şi reluarea judecăţii în complet de divergenţă.

În iulie 2022, o femeie a depus o plângere penală împotriva preotului Visarion Alexa, paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, susţinând că acesta a agresat-o sexual. După izbucnirea scandalului în spaţiul public, în contextul în care preotul era cunoscut ca realizator sau de invitat în cadrul unor emisiuni radio şi TV, unde aborda teme de actualitate răspunzând frământărilor generaţiei actuale, s-a autosuspendat de la slujire şi a recunoscut că avea o relaţie de prietenie cu enoriaşa respectivă.

Condamnat, în primă instanţă, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, preotul Visarion Alexa a contestat decizia, la fel ca şi femeia care l-a acuzat de agresiune sexuală.

Ajuns pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în iulie 2024, procesul a avut nenumărate amânări şi, pentru că judecătorii nu au căzut de acord asupra sentinţei, în aprilie 2025 cauza a fost repusă pe rol pentru reluarea judecăţii în complet de divergenţă. În faţa noului complet, părintele Alexa a mărturisit că regretă situaţia în care a ajuns şi a pledat pentru achitare.

La termenele ulterioare ale procesului, pronunţarea a fost amânată de mai multe ori, Curtea de Apel Bucureşti fiind aşteptată să se pronunţe definitiv miercuri, 20 august.

Decizia primei instanţe îl obliga pe Visarion Alexa să îi plătească părţii vătămate 2700 de lei daune materiale şi 35.000 de lei daune morale.

Avocata lui Alexa Visarion, Mariana Mihai, afirma, la scurt timp de la acuzaţii, că a existat o relaţie de prietenie între preot şi femeia respectivă.

„Relaţia de duhovnic a fost dublată de o relaţie de prietenie, partea vătămată recunoaşte acest lucru. Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua cu părintele şi în această relaţie, pe fondul acelei prietenii şi abordări personale, a intervenit şi acest eveniment, incident din aprilie 2022. Nu a existat o relaţie foarte profundă. A depus plângerea pe 20 iulie, în ultima zi în care se putea formula plângere, iar acesta este un lucru destul de discutabil”, afirma apărătoarea preotului, adăugând că a fost o discuţie între cei doi, „nu neapărat o agresiune”.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, incidentul respectiv s-ar fi produs în timpul spovedaniei.

Conform doxologia.ro, părintele Visarion Alexa, originar din Bacău, este parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari, din Bucureşti.

În calitate de realizator sau de invitat în cadrul emisiunilor radio şi TV, părintele Visaron Alexa abordează teme de actualitate şi răspunde la frământările generaţiei actuale. A participat la numeroase cateheze, întruniri, conferinţe, la diferite dialoguri şi dezbateri.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments