Zbor spre nicăieri cu nea Romicâ și căprița PR (Cronică de pe marginea pistei care nu duce nicăieri)

0
65

A început, stimabililor, marea campanie de informare de la Aeroportul Muncipal și Giudețean. Da, da — informare, nu dezinformare, cum ar putea crede răuvoitorii. A zis-o clar nea Romicâ, manajerul aeroportului cu funcție, dar fără zboruri: „Noi vrem să fim transparenți. Mai ales cu ce nu se vede.”

Primul episod al campaniei a aterizat pe Facebook cu zgomot de… influencer entuziast. În prim-plan, o domnișoară cu gesturi largi și glas de căpriță în prag de estradă ne promite solemn: „Veți descoperi CURIOZITĂȚI despre aeroportul nostru!”

Curiozități, da, ca la bâlciul de la marginea orașului. Se pare că, în lipsa unui trafic aerian demn de nume, domnul Romicâ și echipa lui s-au gândit să transforme aeroportul într-un soi de expoziție muzeală. „Uite aici o sală de așteptare goală — piesă rară. Aici, o toaletă curată folosită doar la inaugurare. Și, în partea dreaptă, macheta unui terminal care a fost promis în 2021, apoi în 2022, apoi…”

Într-un moment culinar al campaniei, nea Romicâ apare în cadru, ușor transpirat, cu o gravitate demnă de un conferențiar în aviație:

— Domnișoară, să se simtă că avem viziune. Zbiară cu pasiune, că altceva n-avem ce filma!
— Să zic din nou „curiozități”?
— Exact. Publicul iubește misterul. Să creadă că vine un avion fantomă.

Adevărul e că, în afară de viziune și filmări, aeroportul mai are puțin și devine decor de film artistic postapocaliptic. Cifrele lipsesc, pasagerii lipsesc, dar clipurile abundă. E mai ușor să mimezi progresul decât să decolezi.

Ce urmează? Surse neoficiale spun că episodul doi va include un vlog în care domnul Romicâ explică cum se simulează o aterizare cu o machetă și o aplicație de pe telefon. Totul, evident, pentru informarea cetățeanului.

Până atunci, să ne bucurăm de „curiozități”. Că de zboruri — nu se știe când.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments