Gânditorul de rezervă al Guvernoiului și rectorul etern de la Universitatea Vieții, cu facultăți de neînțeles și specializări în absolut orice, Jeraldino Jitărică, marele reftorist,a devenit recent și docent plenipotențiar și doctor în devalizăriri aplicate. Omul care, cu o frază, poate face un întreg auditoriu să adoarmă în poziție academică, visând la sensul vieții (sau la o pauză de cafea), acreusit sa puna mâna și pe banii guvernoiului din fondul de rezervă!
Domnia sa, cu ochelarii trași până sub gând, poartă titlul pompos de Rector Suprauniversitar de Reafirmare Retorică la Universitatea Vieții, Facultatea de Științe Aproape-Exacte și Devieri de Opinie. Predă cursul opțional-obligatoriu de „Transdiscursivitate în Fonduri Metaforice cu Acord Guvernamental”. Nimeni n-a înțeles ce predă, dar toți semnează condica de frică să nu fie considerați ignoranți.
În discursurile sale, Jitărică jonglează cu termeni inventați precum „sjingire ideatică”, „dezfășurare paralelă în plan tangent” sau „metabolizarea conceptului de rezervă mentală guvernamentală”. Ce înseamnă toate astea? Nici el nu știe. Dar sună bine și face impresie la conferințe internaționale ținute în Cucuieții din Deal.
În consiliile guvernamentale – la care participă fără invitație, dar cu autoritate – este cunoscut drept „Gândul de rezervă” al nației. Atunci când toți ceilalți tac, Jitărică vorbește. Și când toți vorbesc, Jitărică tot vorbește. De fapt, nu încetează niciodată, pentru că, spune el, „tăcerea e un atentat la intelectualitate”.
Are doctorat, post-doctorat și pre-post-meta-doctorat în absolut tot. Când a fost întrebat cum de le-a obținut, a zâmbit vag și a spus:
— Ei, ce să vă spun, a fost o sjingire a destinului academic…
Și astfel, națiunea doarme liniștită: Jeraldino Jitărică veghează, gândind simultan pentru toți și nimeni, într-un perpetuu discurs despre nimic, cu aplomb și autoritate.
