Sondajul făcut de INSCOP despre percepția românilor vizavi de Nicolae Ceaușescu a picat prea din senin ca să nu stârnească semne de întrebare cu privire la resorturile comandării sale. Pe praful și sărăcia acestei veri, cui îi mai pasă de nostalgiile românilor? Însă rezultatul sondajului și, mai ales, reacțiile ulterioare arată că nimic nu e întâmplător în aceste vremuri încrâncenate.
Pe scurt, sondajul INSCOP a arătat că 66% dintre români sunt de părere că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. Mai mult, cifrele cercetării sociologice indică o puternică nostalgie față de perioada comunistă.
Sunt constatări deloc noi în România. Întotdeauna a existat un segment tot mai mare de români care regretă anii ceaușismului, și nimeni nu a fost scandalizat de acest lucru.
Tocmai de aceea intrigă foarte mult de ce acest sondaj a stârnit de data aceasta reacții virulente în unele zone ale instituțiilor statului, mai ales la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), condus de profesorul Daniel Șandru.
Pentru acesta, apariția sondajului a constituit o imensă gură de oxigen pentru a-și salva organizația pe care o manageriază. Îngrijorat de ideea că acest institut ar fi putut dispărea la un moment dat, prin comasarea sa cu alte agenții guvernamentale din motive de economie bugetară, Șandru a plusat masiv acum, scriind un discurs fluviu despre pericolul care amenință societatea românească prin revigorarea amintirii lui Ceaușescu. De la perspectiva sumbră a decimării IICCMER, Șandru cere acum guvernului României fonduri și mai mari pentru activitatea din institut: „O spun cu fermitate: avem nevoie de sprijin guvernamental și societal. Nu putem lucra eficient dacă suntem blocați în birocrație, dacă nu avem un buget adecvat și resurse umane competente. Politicile memoriei nu pot fi făcute de două-trei persoane cu vocație, ci de o instituție întreagă, bine finanțată și protejată administrativ, care are susținerea decidenților politici și a cetățenilor.”.
Așadar, de la agonia restructurării, la extazul suplimentării fondurilor!
Și totul pe baza unui sondaj apărut peste noapte, care a stârnit emoția necesară argumentării finanțării institutului.
Mai mult, Daniel Șandru a trimis deja o scrisoare partidelor de la guvernare prin care solicită elaborarea unui proiect de lege care “să interzică simbolurile regimului totalitar comunist, propaganda în favoarea acestuia și omagierea persoanelor care l-au susținut.”
Deja aici nu mai e vorba de un mic artificiu de evitare a dispariției institutului, care poate fi înțeles, până la urmă.
Discutăm de ceva mult mai grav, de o cenzură a memoriei și istoriei poporului român.
Înainte de 89, oamenii își trăiau viața ca și acum. Românii obișnuiți, marea lor majoritate, nu au fost înregimentați politic, nu simțeau presiunea politicului în viața de zi cu zi, cum este acum, de pildă. Mulți dintre ei au avut o viață care nu avea nici o tangență cu politica PCR. Munceau, iubeau, își făceau o familie, o casă, un rost ca oricare alți oameni din lumea asta.
A le spune acum că tinerețea lor a fost parte a unui mecanism politic monstruos echivalează cu a-i acuza că au fost părtași la o crimă. Cum să le spui că încalcă legea dacă ei trăiesc sincer convingerea că o bună parte din anii comunismului au constituit platforma care le-a permis să își facă o carieră, o meserie? Ce facem prin astfel de legi, le închidem gura și le interzicem să aibă opinii publice privind viața lor trăită în comunism?
Acesta este un veritabil atentat la identitatea poporului român.
Iar toți cei care gândesc astfel de legi cenzuratoare nu fac altceva decât să falsifice istoria, prin omisiunea sau lichidarea din memoria colectivă a unei întregi epoci.
Nu prin legi schimbi modul de gândire a unei națiuni, ci lăsând-o liberă să aprecieze ce este bine și ce este nociv.
Transformarea viziunii unui popor față de o orânduire trebuie lăsată să se petreacă organic, natural, prin acces la informații care vor permite comparațiile necesare.
Extremismul despre care se tot vorbește în ilustrul mediu al puterii apare abia atunci când pui anatema pe generații întregi de români care au trăit în comunism și care, iată, încă mai au libertatea de a fi nostalgici după tinerețea lor.
Din păcate, la 35 de ani de la Revoluția care ar fi trebuit să ne scape de cenzură, trăim vremurile în care aceasta revine cu aceeași intensitate, dublată fiind de același spectru al sărăciei și abuzurilor din comunism.
Păcat că profesorul Daniel Șandru, președintele IICMER, de altfel o personalitate recunoscută a Iașului universitar, contribuie prin astfel de inițiative la o și mai sumbră perspectivă a viitorului unei țări și-așa aflată în derivă, din toate punctele de vedere.
